Stelian Duţu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, fost deputat şi lider local al PDL, actualmente membru PNL, a fost achitat, săptămâna trecută, în dosarul de corupţie în care a fost acuzat de un prejudiciu de peste 3 milioane de euro adus Judeţului Constanţa, în derularea unui împrumut de la BERD.
Editorii blogului www.lumeajustitiei.ro au urmărit întreaga traiectorie a dosarului. Astfel, potrivit sursei citate, Duţu a fost trimis în judecată în data de 27 februarie 2007, în baza unui rechizitoriu întocmit de procurorul Petru Nariţă şi supervizat de şeful său direct, procurorul Doru Ţuluş, ambii de la DNA Bucureşti. Procurorul de caz reţinuse, în rechizitoriu, că în perioada 1998-2004, când ocupa funcţia de preşedinte al CJC, Duţu nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu legate de cofinanţarea unui împrumut de 17.041.000 USD contractat de la BERD în scopul unei investiţii la Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA). De rea credinţă, Duţu ar fi cauzat o pagubă de peste 3,3 milioane de euro, reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi, la care a fost obligat CJC.
Dosarul a fost transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus efectuarea unei expertize. Pe 2 februarie 2009, însă, judecătorii de la Supremă au ajuns la încheierea că faptele reţinute în sarcina lui Duţu nu au legătură cu calitatea de deputat, deţinută de acesta la momentul inculpării. Ca urmare, dosarul a fost declinat, după competenţă, la Judecătoria Constanţa. Aici, procurorii DNA au solicitat strămutarea cauzei, din motive de influenţă politică. Dosarul a ajuns la Judecătoria Sibiu, unde magistraţii au pronunţat o sentinţă de achitare, la 17 decembrie 2009. Pe 7 octombrie 2010, sentinţa instanţei de fond a devenit irevocabilă, după ce Curtea de Apel Alba a respins recursul DNA. Plângerea penală împotriva lui Duţu a fost formulată de Nicuşor Constantinescu.
Trimiterea în judecată a lui Stelian Duţu a survenit la scurt timp după reţinerea omului de afaceri Dinu Patriciu, adversar politic şi de idei al preşedintelui Traian Băsescu, şi a fost pusă în legătură cu acest eveniment. Astfel, cererea de arestare preventivă a lui Patriciu a fost respinsă de judecătorul Damian Dolache de la Curtea de Apel Bucureşti, nimeni altul decât ginerele lui Stelian Duţu. În 2007, Duţu a respins orice conexiune de acest tip.