Astăzi închei un capitol important din activitatea mea publică și mi-am depus demisia din funcția de subprefect al județului Constanța.
Am ales să fac acest pas respectând întocmai îndemnul domnului președinte al PSD, Sorin Grindeanu, de a nu lăsa lucrurile neterminate și de a preda responsabil activitatea. Consider că, atunci când ocupi o funcție publică, ai obligația de a asigura continuitatea și de a nu crea vulnerabilități instituționale.
În această perioadă, am avut în responsabilitate directă:
- coordonarea, analizarea și monitorizarea activității Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Constanța, precum și formularea de propuneri pentru îmbunătățirea activității acestuia;
- coordonarea, analizarea și monitorizarea activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța, cu responsabilitatea de a propune măsuri concrete pentru eficientizarea serviciilor;
- alte atribuții stabilite de prefect, în legătură directă cu activitatea instituției.
Toate aceste responsabilități au fost tratate cu maximă seriozitate și asumare, în fiecare zi de mandat.
Menționez că domnul președinte interimar al organizației județene, Daniel Georgescu, a fost informat încă de ieri, atât telefonic, cât și în scris, despre intenția mea de a preda mandatul în mod corect și responsabil. Am considerat firesc să finalizez această etapă în mod organizat și transparent.
A fost și rămâne o onoare să lucrez în slujba dumneavoastră.”, a transmis Marilena Dragnea.


