AcasăActualitateProtectorul ţiganilor din Piaţa Chiliei, Tudor Baltă, noul preşedinte al C.S.A.

Protectorul ţiganilor din Piaţa Chiliei, Tudor Baltă, noul preşedinte al C.S.A.

Preşedintele Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost revocat din funcţie, potrivit deciziei senatorilor şi deputaţilor întruniţi marţi în şedinţă comună, instituţia urmând să fie condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă. 

Revocarea, propusă plenului Parlamentului de către Comisiile reunite pentru buget, finanţe, a întrunit 222 voturi „pentru” şi trei voturi „împotrivă”.

Şefia acestei Comisii va fi asigurată, la propunerea parlamentarilor finanţişti, de vicepreşedintele instituţiei Tudor Baltă.

Parlamentarii şi-au exprimat opţiunea pe buletine de vot, în absenţa parlamentarilor PDL, care au decis să boicoteze lucrările plenului reunit. 

Reamintim ca Baltă a candidat în 2000 din partea fostului PDSR pentru funcţia de primar al Constanţei, pierzând în faţa lui Radu Mazăre după ce a fost acuzat că încheiase protocoale de susţinere cu ţiganii din cartierul Piaţa Chiliei şi diverşi interlopi constănţeni.