Primăria Constanța distribuie pachete cu alimente de bază pentru persoanele vulnerabile

În baza dispoziției primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, anunță că persoanele vulnerabile vor fi sprijinite de administrația locală prin achiziția și distribuirea unor pachete cu alimente de bază.

Vor beneficia de aceste pachete persoanele care nu au niciun venit, care nu beneficiază de masă la Cantina de ajutor social Constanța, respectiv Cantina de ajutor social Palazu Mare și de tichete valorice prin programul social „RESPECT” și care solicită acest lucru Primăriei.

Pachetele cu alimente de bază vor cuprinde: ulei, zahăr, mălai, pâine, ouă, pulpe de pui, salam, zarzavat, bulion, cartofi, conservă de carne, biscuiți.

Primăria Constanța pune la dispoziția persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate, care sunt îndreptățite să primească pachetele cu alimente numărul de telefon: 0737.552.270.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult