Spitalul Județean Constanța crește capacitatea de testare PCR, cu sprijinul sponsorilor

Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un nou echipament de ultimă generație, esențial activității din cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară. Este vorba despre un sistem automat de extracție a acidului nucleic datorită căruia va crește capacitatea de testare PCR. Acesta a fost achiziționat de Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și valoarează 135.000 lei.

Mulțumim pentru această investiție și efortul pe care l-ați făcut, sperăm ca societatea civilă să participe, în continuare, la bunul mers al acestei situații, care este și greu de suportat, și greu de gestionat, pentru că nimeni de pe planeta aceasta nu a fost pregătit nici logistic, nici uman, să se confrunte cu așa ceva, și atunci, trebuie să ne mobilizăm, să fim uniți, pentru că este singura șansă să depășim toate problemele care apar”, a declarat Prof. Univ. Dr. Ioan Tiberiu Tofolean, managerul SCJU Constanța.

Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU mai dispune de 2 echipamente de testare PCR, achiziționate de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și Sindicatul Liber al Navaliştilor. Noul echipament are o capacitate de lucru mai mare. Poate prelucra 48 de probe în același timp și, datorită vitezei, durata de lucru este de aproximativ o oră. Mai mult, datorită noului echipament achiziționat de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU poate prelucra zilnic până la 160 de probe. De la începutul activității, în cadrul Laboratorului au fost efectuate 14 000 teste PCR.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult