În prima și singura sa conferință de presă, imediat după preluarea mandatului de primar, Vergil Chițac a declarat că dacă Primăria Constanța ar fi fost o societate comercială, ar fi intrat în faliment. A fost evident faptul că acesta nu avea nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă administrație și că a confundat o instituție publică cu un SRL de cartier care trebuie să facă profit. În doi ani și jumătate de mandat, Chițac reușește să adâncească ”falimentul” despre care vorbea, iar astăzi municipiul Constanța a acumulat datorii pe care le vom plăti noi, constănțenii, ani buni de aici încolo.
Ca un manager de top ce se consideră, a găsit rapid resurse pentru acoperirea cheltuielilor făcute complet aiurea, astfel că cetățeanul de rând bagă mâna în buzunar și eficientizează afacerea primarului.
S-au mărit taxele, s-au băgat altele noi, s-a umplut orașul de parcări cu plată, plătim din orice poziție prostia unei administrații habarniste.
La sfârșitul anului trecut, Vergil Chițac a instituit o nouă taxă, chiar pe 27 decembrie 2022, Fără o consultare publică prealabilă, fără să fie anunțați cei direct interesați. Noaptea ca hoții.
Astfel, constănțenii care locuiesc în Mamaia sunt obligați să plătească 200 lei pe an pentru promovarea litoralului. Chiar dacă nu desfășoară activități turistice de niciun fel, chiar dacă nu au nicio legătură cu turismul, ci sunt simpli locuitori. Toată lumea plătește.
Această taxă a existat și pe vremea lui Radu Măzăre, însă Decebal Făgădău a scos-o în 2015 pe motiv că este discriminatorie. Ceea ce e just.
Plătesc taxa de promovare agenții economici care desfășoară activități în domeniul HORECA. Locuitorii unui cartier, pentru că Mamaia este un cartier, nu au de ce să contribuie la promovare. Așa cum nu contribuie nici locuitorii din Tomis Nord, Peninsulă, Faleză Nord, etc.
Oamenii au înțeles că Vergil Chițac are nevoie de bani ca de aer, pentru că în Primăria Constanța este dezastru, dar asta nu justifică împovărarea locuitorilor cu taxe și impozite. Nu așa se fac ”afacerile”.
Noua Organizație de Management al Destinației, condusă de George Măndilă, consilier personal al primarului, necesită fonduri, pentru că obrazul subțire cu cheltuială să ține, dar asta nu e treaba constănțenilor. Să caute sponsori, să muncească, să găsească soluții.
Nu e datoria noastră să achităm fantasmele unor incompetenți care știu doar să ceară și care n-au făcut nimic remarcabil în întreaga lor existență, dar se cred cetățeni de mare onoare și deosebită competență.
La domiciliul său din Eforie, Vergil Chițac nu plătește taxa de promovare pe persoană fizică, că nu e fraier!