Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 4 inculpaţi, din municipiul Satu – Mare, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români, italieni şi ucrainieni, specializat în contrabanda cu produse accizabile cu tutun.
În fapt, se reţine că inculpaţii Pop Ioan, 45 de ani, Komaromi Adolf Janos, 32 de ani, Sentianoşi Dorin, 41 de ani şi Borz Petru Constantin, 39 de ani, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii materiale substanţiale, prin introducerea pe teritoriul României şi comercializarea ilegală de ţigarete provenind din Ucraina.
Astfel, inculpaţii au introdus în ţară, disimulate în diverse mijloace de transport, cantităţi considerabile de ţigarete, destinate comercializării pe teritoriul unor state din Uniunea Europeană.
Cu titlu de exemplu, la data de 9 aprilie 2010, urmare a acţiunii procurorilor D.I.I.C.O.T., a fost descoperită si ridicată cantitatea de 115.000 de pachete de ţigarete.
Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este de aproximativ 1.000.000 de Euro.
Facem precizarea ca inculpatii Pop Ioan, Borz Petru Constantin şi Sentianoşi Dorin au fost cercetaţi şi de către autorităţile judiciare austriece pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furturi de utilaje de construcţii, in valoare de 960.000 de Euro.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile şi autoturisme, aparţinând inculpaţilor, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.