Dincolo de criza economică ce şi-a întins umbra şi asupra României, câteva date de background, insuficient prezentate şi aproape deloc analizate, ne arată o dimensiune total diferită, ba chiar în răspăr faţă de cea prezentată public, despre evoluţia noastră economică. O serie de proiecte interesante ar putea să schimbe faţa urâtă a viitorului, ba chiar să dea peste cap toate previziunile pesimiste mediatizate parcă în duşmănie.
În timp ce marea presă naţională face, de un an, cea mai tare campanie conceptului de „criză economică”, o mână de „iluminaţi”, de afacerişti imuni la semnalul mediatic (ştiu ei de ce!), au început o veritabilă cursă a industrializării.
Informaţiile există pe această temă, însă sunt răsfirate şi amestecate, ca într-un puzzle care se întregeşte peste capetele noastre.
Departe de noi pretenţia că la mijloc ar fi un plan secret, gândit şi instrumentat punct cu punct, însă chiar şi fără o intenţie demiurgică de bază, capătul drumului este acelaşi.
Dobrogea intră pe un drum fără întoarcere, iar irumperile de culoare din piaţă merită aduse sub aceeaşi privire, deoarece chiar dacă nu au un singur autor, vor sfârşi prin a forma un singur tablou.
Startul în cursa industrializării a fost dat de proiectele din domeniul energiei regenerabile, multe, grele şi controversate.
De la un capăt la celălalt, Dobrogea se umple, încetul cu încetul, de mori de vânt, de cabluri subterane şi aeriene, de noi staţii de racordare la sistemul energetic naţional, de echipamente şi instalaţii. În plus, felii gigantice din pământul secular al Dobrogei, împărţit chiar şi în prezent între ciulini şi păioase, au ajuns în proprietatea unor investitori strategici, interesaţi în mod exclusiv de culturile tehnice folosite pentru producerea de biodiesel şi biogaz.
Trendul energetic se exprimă deja în cifre: CEZ investeşte 1,2 miliarde de euro la Fântânele şi Cogealac, în cel mai mare parc eolian din Europa (plus încă 300 de milioane de euro achitaţi băieţilor deştepţi care au iniţiat proiectul), Energias de Portugal (EDP) 1,5 miliarde pentru mai multe proiecte care însumează o capacitate instalată de 736 MWh, iar spaniolii de la Iberdrola plusează la 2,5 miliarde.
Oficialii români estimează ei înşişi investiţii pentru capacităţi de aproximativ 4.000 de MWh, potrivit solicitărilor primite, astfel că la un calcul rotund, în baza aprecierii, corecte sau nu, a investitorilor că un MW comportă investiţii de 1,3-1,5 milioane de euro, ar rezulta infuzii de 5,2 – 6 miliarde de euro.
Tot la capitolul investiţii energetice, tabloul se completează cu reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor intra şi ele în şantier probabil de anul viitor, dar şi cu cablul submarin care va fi construit între România şi Turcia, pentru valorificarea surplusului de energie pe pieţele externe.
Trei terminale de GPL
În mod similar cresc şi investiţiile în piaţa gazelor. Trei terminale de gaz petrolifer lichefiat (GPL) sunt în faza de proiect, unul în Portul Constanţa Sud Agigea, celelalte două la Midia.
La Constanţa, investiţia este în fază de proiect şi aparţine companiei Romgaz, care astfel va importa gaze lichefiate din Georgia. Negocierile cu georgienii fac parte din politica de stat a Ministerului Economiei, fiind concretizate la începutul lunii trecute.
În schimb, la Midia ambele proiecte sunt private 100%. Primul terminal este construit de firma Octogon Gaz and Logistics, controlată de familia omului de afaceri constănţean Corneliu Idu, în vreme ce al doilea revine firmei Midia Gas SRL, deţinută de patru persoane fizice: Anca Rizescu (30%), Anişor Saru (3%), Adrian Radu Dima (3%) şi Gabriel Prodan (64%).
Dincolo de titularii proiectelor, câteva aranjamente naţionale şi internaţionale sunt extrem de sugestive pentru a evidenţia ceea ce arătam în preambulul articolului despre „iniţiaţii” care desfid orice semnal mediatic nefavorabil investiţiilor.
Astfel, în construcţia unuia din terminalele de la Midia sunt implicate şi companiile româneşti Setraco SA şi SIS SA, ambele cu largi filiaţii în comerţul exterior, aşa cum a fost acesta creionat încă de la înfiinţarea sa de către statul comunist, prin direcţia de informaţii externe.
Potrivit datelor postate pe site-ul de internet al SIS-ului, această companie condusă de Gheorghe Florea şi Anca Niculescu, a prestat în 2009 un proiect de automatizări către Setraco, pentru obiectivul „Terminal GPL Midia”, dar şi „Sistemul de control al procesului de condiţionare şi uscare LPG Unit 1&2 National Iranian Gas Company” pentru Industrial Engineering (poate în viitorul apropiat, comerţul cu Iranul va redeveni licit).
În 2008, SIS SA a elaborat, tot la comanda Setraco Holding, „sistemul de control al procesului pentru bitum şi combustibili, Dana 5, Portul Midia”. Beneficiarul final al investiţiei este compania Shellharbour Operation SRL Bucureşti, controlată de Marius Opran, fost general SPP şi unul din greii nevăzuţi ai României.
Cel mai mare depozit de clincher din lume
Deşi poate că au o miză mai mică, şi alte proiecte industriale, demarate tot în perioada de criză economică, merită amintite în acest tablou.
Rompetrol Rafinare investeşte în realizarea unei instalaţii de hidrogen cu o capacitate de 40.000 Nmc/h, cea mai mare din România, după o tehnologie cumpărată de la compania Technic Benelux BV.
Tot în zona Năvodariului, Cemart Invest SRL înfiinţează o linie dublă de producere a clincherului (materie primă în industria cimentului), iar Almet SA o linie de turnare a lingourilor din aluminiu. La Medgidia, Lafarge a inaugurat cel mai mare depozit de clincher din lume, iar la Mangalia, DMHI încă lucrează la înfiinţarea a două linii tehnologice, prima de zincare termică, a doua de fosfatare.
După ce ani de zile n-am avut decât o eoliană amărâtă, nici un terminal de GPL, nici o fabrică de hidrogen şi nici un depozit în regulă de clincher, iată că, parcă în urma unui click, marile proiecte au început să iasă la lumină.
Din păcate, întreaga dezvoltare este netransparentă, informaţiile fiind rezervate unor domni care mănâncă informaţii pe pâine de mai bine de 20 de ani.
Într-un fel, întreaga evoluţie ne aminteşte de perioada în care hectarele de pământ se vindeau pe câteva sticle de rachiu, pentru că păreau fără valoare. Ţăranii neinformaţi au rămas cu beţia lor, în vreme ce „iluminaţii” acelor vremi sunt şi „iluminaţii” momentului istoric pe care îl trăim acum.
© Adrian Carlescu, 2009.