Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” aniversează luni, 8 octombrie, 115 ani de existenţă. Festivitatea se va desfăşura, începând cu ora 10.00, la sediul şcolii, fiind invitaţi să participe reprezentanţi din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ constănţene partenere, ai asociaţiilor şi ligilor cu profil de marină, foşti comandanţi şi foşti absolvenţi ai şcolii.
Şcoala a fost înfiinţată la data de 8 octombrie 1897, prin Înaltul Decret nr. 3110, în care regele Carol I a aprobat “Regulamentul de funcţionare al Şcolii de submecanici şi submaeştri de marină”. La înfiinţare, îşi recruta elevii doar din fiii marinarilor din marina de război sau civilă şi din fiii de militari.
În prezent, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale “Amiral Ion Murgescu” este o instituţie militară de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale, în vederea întrebuinţării, întreţinerii, administrării şi reparării armamentului, tehnicii şi a altor materiale din înzestrare, asigurând, totodată, competenţele de leadership necesare pentru gradele superioare de maistru militar. Şcoala are o durată de doi ani şi formează maiştri militari, pe filiera directă, din absolvenţi de liceu – băieţi şi fete.
Şcoala are un caracter practic, dispune de o bază materială corespunzătoare şi de un corp valoros de cadre didactice, care îmbină în procesul instructiv-educativ lecţiile desfăşurate în cabinetele şi laboratoarele de specialitate cu stagiul de pregătire la bordul navelor Forţelor Navale.
De-a lungul timpului, s-a elaborat modelul maistrului militar, conform căruia acesta este un om multidimensional, cu competente de specialist, lider militar de organizaţii mici, cu o bogată cultura generală civică, marinărească, ataşat valorilor naţionale.
În cei 115 ani ai existenţei sale, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” a dat Marinei Militare, Marinei Grănicereşti (actuala Poliţie de Frontieră) şi, în unele momente ale istoriei, Marinei Comerciale, peste 8000 de cadre medii, care au demonstrat, prin înalta ţinută şi profesionalism, că au urmat cursurile unei instituţii de excepţie, în peisajul învăţământului militar românesc.