Autoturism furat din Grecia, descoperit în P.T.F. Negru Vodă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă un autoturism marca Volkswagen Passat care figura ca fiind furat din Grecia.
În data de 04.10.2012, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Negru Vodă au verificat pe sensul de ieşire din ţară un microbuz marca Mercedes Vito, înmatriculat în Bulgaria, care avea ataşat pe platformă un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Grecia.
Ansamblul auto era condus de un cetăţean român în vârstă de 49 ani, domiciliat în mun. Brăila.
În urma verificărilor a rezultat faptul că autoturismul figura ca furat din Grecia din data de 01.04.2010.
Cel aflat la volan a declarat faptul că a fost rugat de un prieten din România să transporte autoturismul în Bulgaria pentru a-l înmatricula în statul vecin.
Autoturismul în cauză, evaluat la aproximativ 20.000 lei, a fost ridicat în vederea indisponibilizării.
Şoferul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 raportat la art. 208, alin. 1 şi 4 Cod Penal.
Aproximativ o tonă de peşte confiscată în Delta Dunării
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu reprezentanţii A.R.B.D.D. au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat trei cetăţeni români care transportau cu ambarcaţiuni cantitatea de 927 kilograme de peşte fără a avea documente justificative.
În data de 04.10.2012, în intervalul 17.00 – 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea au acţionat împreună cu reprezentanţii A.R.B.D.D. pe canalul Sf. Gheorghe pentru valorificarea unor informaţii privind braconajul piscicol în zona de competenţă.
Au fost verificate trei ambarcaţiuni conduse de trei cetăţeni români domiciliaţi în judeţul Tulcea, care transportau 927 kilograme peşte din specii diferite, fără a deţine documente de provenienţă şi transport.
Cantitatea de peşte, evaluată la 2.070 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.
În toate cazurile persoanele sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de transport al peştelui fără a poseda documente legale, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.