Scandalul declanşat de decizia Consiliului de Administraţie al CN APMC SA de a nu mai prelungi valabilitatea legitimaţiilor de acces gratuit, cu mijloacele auto proprii, pentru angajaţii societăţilor şi companiilor care îşi desfăşoară activitatea în portul Constanţa, începând cu data de 31 martie 2012, pare a pune bomboana pe coliva directoratului lui Aurelian Andrei Popa în fruntea instituţiei.
Numit interimar, în ianuarie anul trecut, după demiterea întregii conduceri a APMC, ca urmare a arestării directorului Departamentului Domenii, Eugen Bogatu, Popa s-a remarcat mai ales prin aplicarea mecanică, fără studii de impact macroeconomic şi social specifice, a unor „indicaţii” de la ministerul tutelar al transporturilor. Astfel, deşi a reuşit creşterea profitului brut al Companiei, spectaculos chiar!, a creat multe dificultăţi, chiar blocaje, în activitatea societăţilor din port. Goana după profit cu orice preţ, specifică unui om care a activat, până la numirea la APMC, în mediul privat, în funcţii manageriale (Chimpex – Port, Minmetal, Maersk România), a transformat Constanţa într-un port relativ scump, cel puţin în raport cu condiţiile de criză din transportul maritim internaţional, cu accent pe stagnarea şi chiar reculul comerţului „en-gross” zonal.
Taxele lui Popa, o lovitură pe orizonatală pentru economie
Mai pe înţelesul tuturor, când traficul de mărfuri scade an de an (începând din 2007) pe plan mondial, în loc să promoveze facilităţi pentru toţi agenţii economici tradiţionali sau potenţiali, pentru a face Portul Constanţa cât mai atractiv, Popa şi echipa sa au mers în special pe taxe mari, care aduc profit dar… micşorează baza plătitorilor – accesatori de servicii portuare. O lovitură, pe termen mediu, pentru o întreagă economie pe orizontală. Ca să folosim o imagine plastică: APMC a devenit un şarpe care s-a îngrăşat… mâncându-şi propria coadă. De aici provin şi nemulţumirile tuturor beneficiarilor serviciilor portuare. Marile porturi ale lumii, în primul rând cele europene, au adoptat, în această perioadă de criză, exact soluţia inversă: şi-au limitat profiturile directe, pe termen scurt, la nevoile acoperirii cheltuielilor de funcţionare şi ale derulării investiţiilor în infrastructură, tocmai pentru a mări atractivitatea proprie în condiţiile unei concurenţe din ce în ce mai ascuţite.
Directorul cel productiv este urmărit penal pentru abuzuri antisindicale
Direcţiunea actuală a APMC nu pare să înţeleagă că miza nu este profitul rapid, direct, pe termen scurt, ci că de menţinerea Portului Constanţa în circuitul zonal depinde funcţionarea multor sectoare din economia naţională, cu conotoaţii sociale majore, în primul rând la nivelul forţei de muncă active în domeniu, de la segmentul local până la cel naţional. Măsura anunţată, de taxare a accesului muncitorilor în port, este ea însăşi o dovadă a modului limitat, mecanicist, de concepere a rolului şi scopurilor APMC, propriu concepţiei de manager venit din mediul privat de afaceri. Oricum, în Portul Constanţa se vorbea de luni de zile de schimbarea conducerii APMC, numită oricum interimar şi ca o soluţie de „avarie”, după şocul „Bogatu”. În plus, aşa cum am arătat, în premieră, într-un articol recent, faptul că directorul Popa, împreună cu şase foşti clegi din perioada când era director executiv la Minmetal SA, sunt urmăriţi penal pentru amestec ilegal în activitatea sindicală, cu încălcarea legislaţiei muncii, este un argument în favoarea unei probabilităţi crescute a înlocuirii sale din funcţie, în viitorul apropiat. Se pare că doar demisia guvernului Boc şi plecarea ministrului transporturilor, Anca Boagiu, a întârziat luarea acestei decizii.
Valentin Zeicu este în cărţi
În privinţa viitorului titular al funcţiei de director general, se vehiculează nume cunoscute, ale unor vechi „oameni de port”, dintre care unii au mai fost în structurile de conducere ale APMC. Se pare că experimentul cu aducrea unor manageri din sectiorul privat este considerat cel puţin un semi-eşec. Ca un nume de ultimă oră, agreat se pare, chiar şi la Cotroceni, a apărut cel al actualului director al Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), Valentin Zeicu.