AcasăActualitateVizitați Cetatea Capidava, un loc încărcat de istorie și frumusețe!

Vizitați Cetatea Capidava, un loc încărcat de istorie și frumusețe!

Situl arheologic Cetatea Capidava a fost deschis publicului larg, după ce timp de 12 ani s-a lucrat la proiectul ”Restaurarea, Consolidarea, Protecția, Conservarea și Punerea în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava”.

 

 

Început de Nicușor Constantinescu, continuat de Horia Țuțuianu și inaugurat de Mihai Lupu, proiectul a trecut prin etape dificile din care nu au lipsit scandalurile, pierderea finanțării și dosarele de la DNA,

 

 

Miercuri, 18 august 2021, a avut loc conferința de presă prin care a fost anunțată finalizarea proiectului și redarea Cetății Capidava spre vizitare publicului larg,

 

 

Ce-i drept, punctul de informare turistică și muzeul încă nu există, așa cum nu există niciun magazin sau un punct alimentar în zonă.

 

 

Dar, președintele CJC, Mihai Lupu, a promis că vor fi rezolvate și aceste probleme în scurt timp.

 

 

Dincolo de cele câteva inconveniente, Capidava este un loc încărcat de istorie pe care nu trebuie să-l ratați.

 

 

Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, șoseaua care leagă localitățile trecând chiar pe lângă zidurile cetății. Fortificația are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE – 105 m x 127 m, cu ziduri groase de peste 2 m și înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri în sfert de cerc și 2 turnuri intermediare în forma de potcoavă (U), o poartă lată de 2,50 m situată pe latura de SE care făcea legătura cu restul teritoriului și o ieșire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era amenajat portul.” – MINAC

 

Rămâne să vedem cum va fi pus în valoare acest obiectiv și care vor fi strategiile de promovare turistică gândite de Asociația de Dezvltare Durabilă a județului Constanța.

 

 

Până la sfârșitul lunii august, cetatea poate fi vizitată gratuit. Din luna septembrie se va plăti bilet la intrarea în edificiu.

 

 

 

 width=

 

 

Potrivit Consiliului Județean Constanța, obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea durabilă și promovarea turismului în județul Constanța, prin valorificarea cetății Capidava, parte componentă a patrimoniului cultural național. În cadrul proiectului s-a urmărit restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea sitului arheologic Cetatea Capidava, punerea în valoare a edificiului, înfiinţarea unui punct de informare turistică, drumuri de acces spre cetate şi platforme carosabile, realizarea unei zone de parcare, realizarea de alei pietonale de acces, dar și iluminatul exterior pentru evidenţierea nocturnă a întregului ansamblu.

 

 

Iată că după atâtea probleme și piedici întâmpinate și după atâtea blocaje administrative suntem la finalul acestui proiect cu impact pentru noi, locuitorii județului. Un proiect început în anul 2009, care a avut suișuri și coborâșuri, a ajuns astăzi la capăt de drum! Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, iar pentru dezvoltarea durabilă a județului trebuie să ținem cont și să punem în valoare și turismul cultural și istoric. De acest obiectiv se vor bucura atât turiștii români, cât și străini, cercetătorii, studenții, elevii, populația județului nostru, agenții economici, operatorii din turism, dar și potențialii investitori din zonă. Mulțumesc tuturor factorilor implicați în acest proiect necesar procesului de dezvoltare a județului, iar noi ca autorități ne implicăm pentru ca astfel de investiții să continue”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

 

 

 

Această cetate este în administrarea Muzeului Național de Arheologie și Istorie Constanța și imi doresc ca în viitorul apropiat să organizăm cât mai multe evenimente în acest sit și să aducem cât mai mulți turiști și vizitatori. Vom continua să investim pentru că acest edificiu trebuie întreținut deoarece nu ne dorim să ajungă o paragină peste câțiva ani ”, a declarat Petre Enciu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

 

 

Proiectul are o finanțare totală de 56.009.641 lei, iar cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Constanța se ridică la valoarea de 22.315.747 lei.

 

 

 

 width=

 

 width=