AcasăActualitateTraian Băsescu a sunat la Ambulanţă, pentru a se interesa de starea...

Traian Băsescu a sunat la Ambulanţă, pentru a se interesa de starea lui Adrian Năstase

Preşedintele Traian Băsescu a telefonat miercuri noapte la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru a afla care este starea de sănătate a lui Adrian Năstase, după ce acesta a fost internat de urgenţă la Floreasca, în urma tentativei de sinucidere.

 Altfel, de starea lui Năstase s-au arătat interesaţi mai mulţi colegi ai acestuia din PSD, printre care Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie şi Dan Şova, aceştia vizitându-l la spital pe fostul premier.

Adrian Năstase are patru plăgi în urma tentativei de sinucidere de miercuri seară, iar operaţia la care urmează să fie supus va presupune, în primul rând, îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traseul glonţului, 

Glonţul cu care fostul premier a vrut să se sinucidă a intrat în corpul acestuia prin partea stângă, zona muşchiului sternocleidomastoidian, a trecut pe lângă cartilagiul tiroidian, apoi a ricoşat sub claviculă şi a ieşit prin dreapta, prin muşchiul deltoid.

Năstase va fi reevaluat de către medici, joi dimineaţă, urmând ca aceştia să stabilească momentul oportun pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale necesare, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.

„Vom reevalua cazul şi vom stabili momentul oportun pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale”, a spus Lascăr.

UPDATE 10:00 – Operaţia lui Adrian Năstase a început la ora 10.00

Intervenţiile de chirurgie vasculară vor fi efectuate de medicul Şerban Brădişteanu, iar cele de chirurgie plastică şi reparatorie, de Ioan Lascăr.