AcasăSpecialPuiu Haşotti, un ministru cu vastă cultură de turnător

Puiu Haşotti, un ministru cu vastă cultură de turnător

Deşi şi-au pierdut serios din credibilitate propunându-l pe Mircea Diaconu, ale cărui roluri de prost din filmele în care a jucat s-au transferat şi în viaţa reală, liberalii persevereaza în greşeala susţinând un alt personaj controversat , în persoana lui Puiu Haşotti, pentru demnitatea de ministru al Culturii. Haşotti, aflat la al patrulea mandat de senator, ultimul luat în baza unui algoritm hoţesc, nu este prea apreciat la Senat, cel putin în acest mandat, dovadă stând cele 34 de iniţiative legislative respinse, din totalul de 54. Alte 3 propuneri sunt simple rectificări, 16 se află îngropate la comisii şi doar una singură, legea 247/2011, ce viza declararea zilei de 9 martie „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost aprobată de colegii săi. Paradoxul constă în faptul că iniţiatorul acestei legi, distinsul senator Puiu Haşotti, sfidează istoria şi bunul simţ prin acest demers, dat fiind trecutul nedemn al familiei din care face parte.

 Cum să primeşti o educaţie sănătoasă

  În revista Memoria a apărut cu ani în urma un articol despre un luptător anticomunist, Constantin Hagi, care povesteşte zbucimul prin care a trecut din cauza convingerilor sale şi a oamenilor în care a avut incredere. Unul dintre aceştia este chiar tatăl celui care moare de dragul deţinutilor politici, Puiu Hasoti. ”Aveam în Constanta un vechi cunoscut (eu îl consideram prieten) pe nume Stere Haşoti de profesiune fotograf” spune Constantin Hagi. “N-o ducea deloc rău. Mă tot invita pe la el şi eu simţeam că vrea să mă căsătoreasca cu sora lui. Eu evitam, spunându-i că vreau să emigrez în Grecia.

Într-o zi m-a invitat la o petrecere la el. Am găsit în curtea casei lui o masă plină de bunătăţi. Erau invitaţi şi alţi macedoneni între care un bun şi vechi prieten al meu Zahu Pană şi un alt prieten, dr. Gicu Meghea, ortoped de renume în România. Am vorbit multe şi mărunte acolo la masa şi, probabil luat de băutură, eu am cântat colindul puşcăriaşului al lui Radu Gyr pe melodia „O, ce veste minunată!” Era, îmi aduc aminte, în august 1956, în postul Sfintei Mării. A trecut timp şi, la 17 februarie 1958 Zahu Pană a fost arestat. Vestea m-a întristat şi nici nu bănuiam că arestarea lui poate fi pusă în legătură cu petrecerea consumată cu aproape doi ani în urmă la Stere Haşoti acasă. Voi afla mai târziu că între noi se aflase un turnător, omul Securităţii, şi acesta era chiar Stere Haşoti. Habar n-aveam de ce fusese acuzat Zahu Pană (poet şi astăzi colaborator de frunte la ziarul „Cuvântul Românesc” din Canada). M-am trezit chemat la Securitate să spun ce s-a întamplat atunci. Apoi a urmat citarea mea ca martor la procesul lui Zahu.
Au fost mulţi martori, unii ai acuzării, alţii ai apărării. Spre surprinderea mea, la proces, între martorii acuzării eram citat şi eu şi dr. Gicu Meghea. Zahu Pană era acuzat că la acea masa din postul Sfintei Mării a recitat poezii de Radu Gyr şi Nichifor Crainic. Era o acuzaţie mincinoasă, dar extrem de gravă, atrăgând ani grei de închisoare. ştiam toţi că judecătorii erau simple păpuşi în mâinile partidului şi Securităţii. Ei veneau cu sentinţele în buzunar şi întregul proces nu era decât un teatru. Aflat în boxa acuzaţilor, Zahu Pană, care mai făcuse puşcărie, acum, acuzat a doua oară, va lua din nou drumul temniţei comuniste. Numai că nici situaţia mea şi a lui Gicu Meghea nu era deloc fericită, pe simplul motiv că eram citaţi ca martori ai acuzării şi nicidecum ai apărării, cum ar fi fost normal. Această simplă calitate de „martor al acuzării” nu însemna pentru noi decât o capcană cu o ţintă precisă: să ne compromită în faţa lumii, dar în primul rând în faţa prietenilor noştri apropiaţi. N-au reuşit însă, fiindcă solidaritatea noastră, a macedonenilor a fost mereu exemplară. chiar dacă printre noi mai apăreau uscături precum acest Stere Haşoti (am auzit că astăzi există în judeţul Constanţa un deputat sau senator Haşoti, făcând parte din nu stiu ce partid; să aibă oare vreo legătură cu trădătorul nostru Stere Haşoti?)”

  Conflict de interese, coane… ?

Dar nu numai trecutul îl apasă pe noul ministru al Culturii ci şi prezentul, căci fratele său mai mic, avocatul Ionel Haşoti, este cunoscut ca un fervent luptător împotriva legii. Numele său este implicat în diverse scandaluri din care cel mai năpăstuit a ieşit judeţul care l-a trimis pe fratele mai mare în senatul Romaniei. Un alt fel de paradox pentru un viitor ministru al Culturii, distinct faţă de cel amintit mai sus, este acela că Ionel Haşotti îl reprezintă cu succes pe actualul consilier municipal PSD şi administrator al SC Cin Cin SRL, Sorin Mocianu, care a creat un scandal internaţional prin construirea fără avizele necesare, a unei clădiri de 3 etaje în coasta geamiei Hunchiar din Constanţa. Geamia Hunchiar este un monument istoric protejat prin lege, iar lângă orice clădire aflată în patrimoniul cultural nu se poate construi la o distanţă mai mica de 100 de metri dacă aceasta se află în mediul urban. În ciuda acestei prevederi, Ministerul Culturii a avizat ridicarea construcţiei cu condiţia păstrării distanţei de 3 metri, Direcţia Judeţeană Constanţa pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a redus-o la 1,21 m dar nici această distanţă n-a fost respectată. Dosarul, aflat pe rol la Curtea de Apel Bacău, a născut suspiciuni prin felul în care a fost instrumentat. Încă de la primul termen, avocaţii Muftiatului, care este proprietarul geamiei, au depus înscrisuri printre care şi cererea de chemare în judecată, în scopul suspendării cât mai urgente a lucrărilor. La următorul termen însă au apărut surprizele. În dosarul de fond erau documentele, în cel de suspendare… nu! S-a mai cerut un termen. Au fost depuse din nou documentele ca şi la primul termen, sub semnătura grefierului, si verificate.

La următorul termen documentele depuse erau nesemnate de reclamant. Aşa că s-a mai dat un termen. Nici termenele nu au fost respectate. În loc de un termen scurt de 15 zile aşa cum precizeaza codul de procedură termenul acordat a fost de 30. Aşa s-au pierdut opt luni şi în tot acest timp lucrările au continuat, până la finalizarea construcţiei.

Alţi clienţi de prestigiu pe care Ionel Haşotti îi reprezintă sunt italienii de la Fin.Co.Ge.Ro. SPA, cei care cu puţin timp în urmă au silit primăria Constanţa să achite 13 milioane de euro, în baza unui contract nerespectat. Italienii sunt adânc înfipţi în dosarul retrocedărilor al lui Mazăre, fiind cei care prin firma Rosemberg Imobiliare, construiesc un ansamblu hotelier în parcarea din faţa zonei Casino din Mamaia, la fel cum bine înfipt e şi Ionel Haşotti, a cărui casă este construită pe un teren retrocedat ilegal în acelaşi dosar. Haşotti cel tânăr este şi avocatul care îl apără pe sirianul Mustafa Tartoussi, acuzat că l-ar fi scos din ţară pe Omar Hayssam.