Teatrul de Stat Constanţa – Inima Reginei Maria – Un spectacol pentru Centenar

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Comunicat

Spectacolul reprezintă demersul Teatrului de Stat Constanţa pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, prin rememorarea Reginei Maria a României, cea care a avut un rol determinant în parafarea Unirii de către marile puteri ale lumii.

Din câte avem ştiinţă, este singura producţie de teatru pe această temă, care nu are caracter ocazional, ci va rămâne în repertoriul teatrului nostru şi va fi reprezentată în continuare.

Distribuţia este alcătuită din actori ai Teatrului de Stat Constanţa și studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, iar scenariul a fost realizat de unul dintre cei mai apreciaţi romancieri contemporani, Radu Aldulescu, după jurnalele Reginei Maria.

Radu Aldulescu a debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

A scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de regretatul Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția.

În anul 2008 a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru romanul „Mirii nemuririi”. Romanele sale, în număr de zece, au primit multe premii şi au fost publicate la cele mai prestigioase edituri din România.

Alina Hiristea, (UNATC, 1998) a semnat până în prezent regia artistică a 30 de spectacole. A luat parte, în 2010, la proiectul Diebe-Transfer al European Theatre Convention, unde a susţinut un workshop, la Deutches Theater din Berlin, urmat de montarea piesei „Hoți” de Dea Loher, în premieră pe țară, la Teatrul Naţional Craiova. Aprimit Trofeul Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova  în 2010 –„Doar Hamlet”, T.N. Craiova, în 2016 – „Furtuna”, Teatrul Gong Sibiu (spectacol selectat și la prestigiosul Wuzhen Theatre Festival, China, 2016) și în  2018 – „Lear”, Centrul Cultural Reduta Brașov.

Alina Hiristea se bucură de încrederea şi aprecierea reputatului maestru Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, care a acceptat să fie consultantul artistic onorific pentru acest proiect al teatrului nostru.

Credem că echipa artistică extrem de valoroasă creată pentru „Inima Reginei Maria”, energiile şi entuziasmul sărbătoririi Centenarului precum şi memoria unei Regine atât de iubitoare şi iubită de poporul ei vor da naştere unui act artistic de excepţie, ai cărui martori vă invităm să fiţi!

Maria, Regina României Mari:  Dana Dumitrescu

Regele Ferdinand, Întregitorul României / Iuliu Hossu: Remus Archip

Memoria 1: Nina Udrescu

Memoria 2: Cristina Oprean

Memoria 3: Mirela Pană

Memoria 4: Georgiana Mazilescu

Prințul Barbu Ştirbey: Marian Adochiței

Brătianu,  șeful guvernului liberal: Liviu Manolache

Marghiloman / Soldat I: Marian Adochiței

Generalul NKVD: Liviu Manolache

Generalul Grigorescu: Cosmin Mihale

Doamna Mavrodi / Instructor brigada artistică / Pioniera: Laura Iordan Adrian

Maria Ventura: Liliana Cazan

Ecaterina Teodoroiu : Alina Manțu

Țarul Nicolae / Soldat II: Florentin Roman

Activistul român / Politicianul de azi: Adrian Dumitrescu

Activista: Liliana Cazan

Torţionarul : Cosmin Mihale

Primarii: Liviu Manolache, Marian Adochiței , Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu

Oameni din socialism, oameni de azi: Laura Iordan Adrian, Liliana Cazan, Liviu Manolache, Remus Archip, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu, Cosmin Mihale, Marian Adochiței, Alina Manţu

Soldați ai Reginei / Oameni din socialism / Oameni de azi: Studenți ai Facultății de Arte – Universitatea „Ovidius” – Maria Denisa Iova, Cornelia Andreea Pandele, Gabriela Dumitrache, Denisa Todireanu, Mihaela Chivu, Alexandra Banu, Mircea Siromaşenco, Ionuţ Rusu

Consultant artistic onorific: Emil Boroghină

Regie artistică: Alina Hiristea

Asistent regie artistică: Laurențiu Tudor

Scenografie decor: Cosmin Hiristea

Scenografie costume: Raluca Negoescu        

Asistent scenografie costume: Alexandra Dumitriu

Compoziție muzicală: Andreea Vâță – Dienes, Marius Roje

Mişcare scenică: Ibi  Cristea

Video şi grafică: Iulia Pană

Sonorizare: Tache Toma

Operator video: Ştefan Sterian

Operator lumini: Alexandru Bibere

Regie tehnică: Gelu Ciobanu,  Ştefan Vînă

Sufleur: Claudia Mihuț

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult