Societatea de Științe Istorice filiala Constanța a marcat Ziua Dobrogei prin două evenimente online

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Societatea de Științe Istorice filiala Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța au organizat, on line, sărbătorirea „Zilei Dobrogei” prin două evenimente.

O oră de istorie dedicată Dobrogei, realizată de cercetător științific dr. Lavinia Dumitrașcu, președinte al Societății de Științe Istorice din România filiala Constanța, moderator prof. Cristina Gîlă a adunat în fața ecranelor peste 100 de elevi de la școlile și liceele din orașul și județul Constanța.

Am avut plăcută surpriză să se blocheze google meet din cauza numărului mare de participanți. Am reușit sa permitem intrarea după ce am închis microfoanele și ecranele, iar dezbaterea a continuat cu permisiunea deschiderii dispozitivelor doar pentru comunicare”, spune prof. Magdalena Iacob-Baciu, inspector de istorie la ISJ.

Elevii au pus întrebări, au afirmat că se simt „români” și „dobrogeni” în același timp, au recunoscut imagini emblematice ale Dobrogei și au apreciat pozitiv acest tip de activitate.

Sper sa ne vedem in muzeu, sa va pot îmbrățișa pe toți, nu doar din priviri, și să vă arăt fragmente ale istoriei tumultoase a Dobrogei noastre.”, a afirmat la finalul întâlnirii online Lavinia Dumitrașcu.

Activitățile dedicate Zilei Dobrogei au continuat în mediul virtual cu un concurs – chestionar google pentru elevii claselor IV și VI-VIII (creatori Magdalena Iacob-Baciu, Cristina Gîlă, Mirela Roșioru și Fătu Oana Magdalena).

Toți participanții vor primi diplome și, cu acordul lor, rezultatele vor fi publicate pe blogul proiectului și pe pagina de Facebook a Societății de Științe Istorice, filiala Constanța.

Printre participanți s-au aflat și două eleve de clasa a IV-a, – Ilinca Voicu și Patricia Ionescu – ale Școlii Gimnaziale 43 ”Ferdinand”, învățător Gina Popa, care au obținut rezultate excelente la concursul de istorie.

Mulțumim elevilor participanți, cadrelor didactice care i-au activat, invitaților și moderatorilor din online, colaboratorilor din off-line și iubitorilor de istorie care ne urmăresc. Ne vom strădui sa facem activități cât mai originale și interactive online! Proiectul Istoria – lecții de viață continua cu manifestări dedicate Zilei Naționale a României, pentru că trebuie sa celebrăm viața și să învățam din fiecare lecție pe care ne-o oferă istoria. La mulți ani, Dobrogea noastră! La mulți ani, dobrogeni! Și multă, multă sănătate!”, transmit organizatorii evenimentului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult