Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă participanţii la trafic, că în ziua de 23.10.2012, în intervalul orar 9.00–16.00 circulaţia rutieră pe DN 39, la poziţia kilometrică 8+988–„POD AGIGEA”, va fi închisă.
Potrivit CNADNR, până la sfârşitul lunii octombrie, traficul rutier va mai fi închis 4 zile în acelaşi interval orar. Închiderea circulaţiei este necesară pentru executarea lucrărilor de punere în siguranţă a podului situat în zonă.
În perioada respectivă circulaţia autovehiculelor se va desfăşura pe următoarele variante ocolitoare:
Pentru relaţia Bucureşti–Port Constanţa Sud–Agigea–Negru Vodă Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:
A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur;
Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) – Tulcea (DN 22) – Pod Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:
A4 (nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur;