PSD Constanța amenință cu plângere penală, după alocarea banilor din Fondul de Rezervă

Parlamentarii PSD Constanța alături de mai mulți primari din județ au organizat o conferință de presă pentru a transmite public revolta față de alocarea discreționară a banilor din Fondul de Rezervă. Aceștia au arătat că cea mai mare parte a sumelor, în județul Constanța, s-au dus către primarii care l-au susținut pe Florin Cîțu la alegerile din partid.

Totalul sumei alocate primăriilor din județul Constanța este de 71.437.000 lei din care:
▪︎PRIMĂRII P.N.L.
64.992.000 – 90,97%
▪︎PRIMĂRII P.S.D.
1.619.000 – 2,27%
▪︎CONSILIUL JUDEȚEAN
4.826.000 – 6,76%

Parlamentarii PSD de Constanța au înaintat Instituției Prefectului o adresă prin care se cer fundamentarile sumelor solicitate de toți primarii din județ, pentru a vedea dacă acestea corespund cu cele alocate. În caz contrar, spun cei de la PSD, va fi formulată o plângere penală.

Demersurile nu se opresc aici, 34 de primari PSD din județ, împreună cu parlamentarii formațiunii, au formulat o scrisoare deschisă către Florin Cîțu prin care își arată indignarea față de modul părtinitor și umilitor în care acesta tratează comunitățile locale.

SCRISOARE DESCHISA

Stimate Domnule Citu,

Indignați de modul in care ati ales sa impartiti sume din Fondul de Rezervă, noi, primarii și parlamentarii Social – Democrați din Județul Constanța, vă aducem la cunoștiință ca prin acest gest ne-ati umilit, ne-ați îngenuncheat și ați condamnat la frig si saracie comunitati intregi de romani .

Nu stim prin ce formula magica ati ajuns la aceste rezultate !

Avem dreptul ( daca nu la sume de bun simt cu care sa ne continuam proiectele) sa stim algoritmul sau schema matematica dupa care v-ati ghidat .

Acesti bani pe care i-ati dat fara masura primarilor PNL, care v-au ales in fruntea partidului, nu sunt nici ai dumneavoastra, nici ai primarilor, ci sunt ai romanilor !

Romanii care au sperat ca alungand „Ciuma Rosie” de la putere o vor duce mai bine !

Si cum i-ati rasplatit?

CU BATAIE DE JOC, AROGANTA, FRIG, SCUMPIRI SI SARACIE !

Cum va putea folosi un oras ca Navodari, cu 43 000 de locuitori cei 100 000 lei si ce va face o comuna cu 2 000 locuitori cu 5 000 000 lei ?

Sau Cumpana, care are 12 333 locuitori si a primit doar 50 000 lei, iar Poarta Alba cu 5 885 locuitori si care a primit 5 000 000 lei ?

Sau Limanu cu 6 270 locuitori care a primit 50 000 lei, fata de Ion Corvin cu 1 996 locuitori si care a primit 5000 000 lei ?

Nevoile si problemele oamenilor sunt aceleasi in toate localitatile indiferent de partidul din care face primarul !

AȚI ÎNȘELAT ÎNCREDEREA ROMÂNILOR !

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult