AcasăActualitatePeste 130 de site-uri, inclusiv româneşti, blocate de SUA şi UE. Paginile...

Peste 130 de site-uri, inclusiv româneşti, blocate de SUA şi UE. Paginile web, suspectate că vând produse contrafăcute

Autorităţile americane şi europene au anunţat luni că au blocat 132 de site-uri de Internet, inclusiv româneşti, care sunt suspectate că vând produse contrafăcute.

Statele Unite au desfăşurat în mai multe rânduri importante operaţiuni de acest tip, dar aceasta a fost prima realizată în cooperare cu Uniunea Europeană.

Autorităţile britanice, belgiene, daneze, franceze şi române au participat la această operaţiune împreună cu Europol şi vămile americane (ICE), potrivit unui comunicat al ICE difuzat la Washington.

Site-urile blocate vindeau numeroase articole contrafăcute, copii ale produselor Nike sau Hermes, precum şi ale mărcii pentru copii Ergobaby. Toate produsele vândute erau „falsuri, de calitate inferioară”, potrivit directorului ICE, John Morton.

Operaţiunea a coincis în Statele Unite cu „Cyber Monday”, ziua unor importante reduceri online, care urmează în mod tradiţional weekendului de Ziua Recunoştinţei.

  „Această operaţiune este un bun exemplu de cooperare excelentă între ICE şi partenerii noştri internaţionali”, s-a bucurat Morton. „Este o problemă importantă, nu numai pentru industria americană, ci şi pentru cele legitime din Europa, Asia sau alte zone. Ne gândim la locurile de muncă pierdute, la venituri din taxe pierdute”.

Chanel, Gucci, Lacoste, Dior, McAfee, Symantec, Armani, Guess, Burberry, Tommy Hilfiger, Versace, YSL sau Michael Kors se află, de asemenea, printre mărcile contrafăcute.

Site-urile blocate au nume de domenii care se termină în .com dar şi .eu, .be, .dk, .fr, .ro şi .uk. Guvernele respective au blocat site-urile pe care apare în prezent un mesaj ce informează consumatorii în legătură cu această măsură.

Această nouă operaţiune ridică numărul site-urilor blocate pentru vânzare de produse contrafăcute la 1.630 din 2010, potrivit ICE.