AcasăActualitateNicolae Matei, cel mai iubit dintre pământeni!

Nicolae Matei, cel mai iubit dintre pământeni!

După ce a fost ridicat de DNA pentru a fi audiat într-un presupus caz de dare de mită, Matei a devenit un fel de erou local. USL-ul s-a grăbit să anunţe electoratul că este alături de acesta deşi în ultimii ani conducerea locală a PSD, prin Mazăre şi Constantinescu, nu s-a sfiit să-l şicaneze şi să se dezică de orice acţiune a colegului lor de partid.

Astăzi însă brusc PSD-iştii sunt alături de primarul Năvodariului şi arată cu degetul spre alianţa lui Băsescu, cea care, susţin ei, se află în spatele acestei poveşti.

Pe de altă parte ARD-ul profită de moment şi aruncă cu noroi spre USL-işti, acuzându-i că ei sunt cei care au dispus reţinerea lui Matei, pentru că acesta nu s-a mai aflat în acord cu ambiţiile superiorilor săi. Neînţelegerile din interiorul PSD-ului sunt o minge ridicată la fileu pentru Alianţa România Dreapta care neagă orice implicare în acest scandal şi, mai mult decât atât, îşi declară simpatia pentru Matei.

Puse cap la cap, lucrurile stau cam aşa: Matei a câştigat primăria Năvodari cu aproape 80% din voturi, ceea ce înseamnă un electorat excelent pentru candidaţii la parlamentare, aşa că deşi până acum n-au arătat niciodată, „everybody loves Matei!”

Vă prezentăm mai jos cele două comunucate de presă, prin care alianţele îşi arată nebănuita compasiune şi susţinere faţă de primarul din Năvodari

USL

„Măsura reţinerii de către DNA Bucureşti a primarului oraşului Năvodari Nicolae Matei este nejustificată şi abuzivă, neavând alt rol decât acela de a intimida primarii USL aflaţi în campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. În absenţa evidentă a unui flagrant dovedit, intervenţia DNA nu este justicată de Codul Penal şi se înscrie în categoria altor reţineri sau arestări cu tentă politică.

Nicolae Matei este unul dintre primarii constănţeni care au obţinut un scor foarte bun la alegerile locale, aproape 80% dintre locuitorii oraşului Năvodari încredinţându-i cel de al treilea mandat. Nicolae Matei a fost permanent şicanat şi ameninţat de către procurorii DNA care l-au audiat sub diverse pretexte şi în timpul campaniei electorale de la alegerile locale. USL Constanţa cere ca aceste implicări ale DNA în viaţa politică să înceteze şi îşi manifestă încrederea că astfel de acţiuni de forţă ale procurorilor, controlaţi în continuare de preşedintele Traian Băsescu, nu vor reuşi decât să mobilizeze şi mai mai mult candidaţii şi echipele de campanie aleUSL.

De altfel, în urmă cu două zile, într-o intervenţie televizată,Traian Băsescu a cerut imperativ DNA să continue regizarea flagrantelor şi reţinerile abuzive, demonstrând încă o dată că i-a transformat pe procurorii DNA în agenţii săi de poliţie politică.”

ARD

„Matei, „victima“ propriului său partid

Conducerea ARD Constanta a luat act cu surprindere de comunicatul de presă denigrator al PSD Constanţa referitor la reţinerea primarului Nicolae Matei. Nicolae Matei este unul dintre primarii buni ai judeţului, dar şi un membru al PSD care, de ceva vreme, nu s-a mai aflat în acord cu ambitiile superiorilor din USL. De altfel, fiind la guvernare, USL foloseşte astfel de metode pentru a-si regla disputele interne, binecunoscută fiind ura profundă dintre Matei și conducerea județeană a USL.

Conform informațiilor care circulă în anumite cercuri, cel care a generat reţinerea primarului Matei este un colaborator apropiat al USL Constanta. De aceea, nu ne-ar mira ca de acum încolo, principalii oponenți politici ai USL să fie chemaţi la DNA, această armă urmând să fie folosită nu numai împotriva „insubordonaţilor“, ci şi împotriva adversarilor politici.”