Meci mare la Medgidia! E în joc soarta orașului

După cum știm, municipiul Medgidia a devenit, de ceva vreme, un adevărat teren de luptă unde primarul Valentin Vrabie pare singur împotriva tuturor.

Ce-i drept, are de partea lui cetățenii orașului, dar aceștia nu pot decât să asiste de pe margine la războiul politic declanșat de orgolii și bani.

Deși par complicate, lucrurile sunt simple. Vrabie a încurcat niște socoteli.

Soarta orașului Medgidia fusese demult pecetluită. Datoriile acumulate de administrația locală până în 2016 erau atât de mari încât oricine ar fi câștigat alegerile la vremea aceea nu ar fi avut nicio șansă să evite colapsul municipiului.

Pe asta s-au bazat toți cei care aveau interesul ca Medgidia să fie declarată oficial decedată . Aproape că și-au frecat mâinile de bucurie când Vrabie a ajuns primar.

”Hai să te vedem, voinicule, cum te duci în cap!”.

Băieții deștepți din Medgidia luaseră în calcul toate variantele, mai puțin pe cea în care edilul va reuși să pună pe picioare un oraș căruia i se bătea și ultimul cui la sicriu.

A atras investiții, a achitat datorii, a renovat spitalul, a realizat proiecte la care medgidienii nici nu îndrăzneau să viseze.

Asta i-a năucit atât de tare încât n-au mai știut de partea cui să joace.

Cea mai bulversată a fost doamna viceprimar, Luminița Vlădescu.

La început a dat mâna cu Vrabie și s-a pus pe treabă. Partidul a tras-o de mânecă și i-a amintit că nu ăsta e rolul ei acolo.

Docilă și ușor confuză, doamna Vlădescu și-a ascultat superiorii și a pornit un război împotriva primarului.

Din nefericire, lupta politică și scandalurile nu o caracterizează, iar doamna s-a trezit într-o mocirlă din care nu mai știe cum să iasă. Strânsă cu ușa între interesele de partid și interesele cetățenilor, Luminița Vlădescu a ales calea credinței.

Când nu se ceartă cu Vrabie, merge la mânăstiri să-și găsească pacea interioară. Asta nu e rău, dar demonstrează că PSD-ul și-a ales greșit omul.

La brațul doamnei Vlădescu îl găsim atârnat pe consilierul Marian Butnaru, un domn putred de bogat care vrea mai mult. Cât mai mult! Cum s-a îmbogățit, doar el și procurorii DNA știu.

Afacerist de succes, Butnaru vede cum Vrabie îi încurcă socotelile. Altfel spera el că vor evolua lucrurile.

”Ce face primarul este o bătaie de batjocoră”, spune consilierul care votează contra tuturor proiectelor inițiate de edil.

Motivul pentru care procedează așa e simplu: nici Vrabie nu a votat proiectele lui.

Atâta minte are omul!

În discursurile lui, în care nu spune nimic, Butnaru ”batjocorește” limba română în cel mai crunt mod.

Cum a ajuns acest agramat sinistru să dicteze soarta unui municipiu, de zeci de ani, nu înțelege nimeni.

Sătul de mizeriile consilierilor, Valentin Vrabie face o mișcare inteligentă și foarte periculoasă: cheamă cetățenii să asiste la ședința CLM de astăzi, care va avea loc în Sala Sporturilor din cadrul Complexului Sportiv ”Iftimie Ilisei”.

Luminița Vlădescu a anunțat că nu poate veni la ședință.

Probabil la fel vor proceda și restul consilierilor care nu pot motiva cu argumente clare deciziile luate împotriva comunității.

Cu astfel de adversari, Vrabie are asigurat încă un mandate de primar la Medgidia.

Astăzi joacă la intimidare pentru că nu are de ales.

Sau poate doar încearcă să evite ”olimpiada cătușelor”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult