AcasăActualitateJamdarmii constănţeni au weekend-ul plin. Iată ce vor face

Jamdarmii constănţeni au weekend-ul plin. Iată ce vor face

În perioada 29-31 iulie a.c., peste 270 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,TOMIS” Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța și I.S.U. Constanţa vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa la concertul de muzică “Europa FM Live pe Plajă”,(29-31 iulie, începând cu orele 19.30- sunt aşteptaţi să participe peste 30000 turişti/zilnic) desfăşurat pe plaja dintre staţiunile Venus şi  Saturn,  la Zilele oraşului Năvodari, pe stadionul Flacăra (29-31 iulie, începând cu orele 18.00- sunt aşteptate să participe peste 10000 de persoane), la concertul “Kiss FM” din Piaţa Ovidiu, (30 iulie, între orele 20.00-23.00 sunt aşteptaţi să participe peste 10000 de turişti), dar şi în staţiunea Mamaia la manifestările culturale şi sportive ( “The Colour Run”- 30 iulie, între 17.00-20.30, peste 1500 de persoane ).

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, jandarmii  vor acţiona în principal, pentru:

– protecţia participanţilor;

– asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării spectacolului;

– prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială.

Dispozitivele de ordine publică vor fi formate din echipe de patrulare pedestră şi echipaje mobile auto.

Jandarmii recomandă celor care participă la concert să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc) şi să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială.