AcasăActualitateInterlopul Kamaz, cel care ar fi fraudat referendumul din sediul PNL Cluj,...

Interlopul Kamaz, cel care ar fi fraudat referendumul din sediul PNL Cluj, a fost bătut într-un club din Mamaia

În dosarul în care fostul ministru Teodor Atanasiu este acuzat că a cumpărat voturi la scrutinul de 29 iulie, procurorii arată că fraudarea referendumului era condusă din sediul PNL de un interlop din Ardeal. Este vorba de Bogdan Măgurean, alias KAMAZ, care face parte din clanul Neguş din Oradea.

 Clanul lui KAMAZ este cunoscut pentru acte de violenţă, de altfel liderul grupării este închis în Italia pentru omor. Bogdan Măgurean, zis KAMAZ, a fost implicat în numeroase scandaluri, cel mai recent fiind pe 9 august.

Atunci, acesta împreună cu un grup de prieteni, a petrecut într-un club de manele din Mamaia, Balkan, iar distracţia s-a încheiat cu un scandal general. Din încăierare cel mai „şifonat” a ieşit Kamaz care a fost bătut de câţiva recuperatori de origine turcă.

Procurorii spun că Bogdan Măgurean era cel care a organizat adevărate „trupe de intervenţie” care aveau ca sarcină cumpărarea de voturi şi fraudarea referendumului.

Bogdan Măgurean este cunoscut în lumea interlopă sub numele de KAMAZ. Presa locală spune despre KAMAZ că este originar din Sălaj, dar că şi-a „clădit” un nume în lumea interlopă din Oradea. Bogdan Măgurean este prezentat drept membru al clanului Neguş din Oradea. Din acest clan ar face parte şi Alexandru Bundea, fratele fotbalistului Zeno Bundea, mijlocaşul echipei Luceafărul Oradea. Pe 4 iulie, Tribunalul i-a emis o sentinţă de fond într-un dosar în care membrii clanului Neguş erau acuzaţi de tentativă de omor şi vătămări corporale grave. În acest dosar, mai mulţi membri ai clanului au primit amenzi penale, iar faţă de KAMAZ instanţa a dispus disjungerea cauzei pe latura civilă. Potrivit deciziei instanţei, nu există o sentinţă în cazul lui Bogdan Măgurean.