AcasăActualitateÎnchisoare cu suspendare pentru directorul RADET, Ilie Rachieru

Închisoare cu suspendare pentru directorul RADET, Ilie Rachieru

La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Curţi de Apel Bucureşti au decis condamnarea directorului RADET Constanţa, Ilie Rachieru la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită.

Procesul a început în 2008 la Tribunalul Bucureşti iar în 2011 judecătorii au hotărât condamnarea lui Ilie Rachieru la închisoare. Au urmat o serie de contestaţii, invocări de excepţii prin care directorul RADET se declara o victimă nevinovată a sistemului pentru ca, în final, Curtea de Apel Bucureşti să menţină decizia Tribunalului de doi ani de închisoare cu suspendare.

Deşi Ilie Rachieru a adus un prejudiciu de peste un milion de euro Consilului Local Municipal Constanţa, instituţia nu s-a constituit parte civilă în proces, ceea ce denotă faptul că administraţia locală a închis ochii şi l-a iertat pe directorul RADET pentru imensa gaură dată în buget.

Decizia Curţii de Apel nu este una definitivă, putând fi atacată cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Iată cum au motivat procurorii DNA trimiterea în judecată a lui Ilie Rachieru, printr-un comunicat de presă remis în data de 9 iulie 2008, 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi: 
– RACHIERU ILIE director general al RADET Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită;
– GHEORGHIU LIVIU director general şi acţionar al SC MULTIGAMA TECH SRL Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 
La data de 16 decembrie 2005, a fost semnat între RADET Constanţa, în calitate de achizitor şi SC Multigama Tech SRL, un contract care viza modernizarea reţelei de termoficare a oraşului, având ca obiect „Achiziţia de pompe de termoficare cu convertizoare de frecvenţă încorporate, pentru de 132 puncte termice şi 2 centrale cu funcţionare pe gaze naturale”.
În calitatea sa de director general al RADET Constanţa, inculpatul Rachieru Ilie, şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, acceptând ca, pe parcursul derulării contractului să fie livrate produse necorespunzătoare, ce nu îndeplineau criteriile minime stabilite prin caietul de sarcini. De asemenea, inculpatul Rachieru Ilie nu a renegociat preţul contractului conform clauzelor stabilite iniţial, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.931.880,05 RON (echivalentul a peste 1,3 milioane euro). Suma reprezintă produsele necorespunzătoare calitativ, la care se adaugă suma de 142.442,72 RON cu care s-ar fi putut diminua cheltuielile bugetare ale instituţiei dacă Rachieru Ilie ar fi renegociat preţul contractului, întrucât contractul prevedea o reducere a acestor cheltuieli, iar inculpatul a ignorat voit această prevedere.
Prin activitatea desfăşurată, inculpatul Rachieru Ilie a favorizat SC MULTIGAMA TECH SRL care a obţinut în acest fel, prin livrarea unor produse necorespunzătoare, altele decât cele ofertate, un avantaj patrimonial echivalent cu prejudiciul înregistrat de RADET Constanţa. Prin livrarea unor pompe de termoficare neadecvate din punct de vedere tehnic, obiectivul final şi anume modernizarea şi automatizarea reţelei de termoficare a municipiului Constanţa a fost afectat.
Pe parcursul derulării acestui contract, inculpatul Racheiru Ilie a primit de la inculpatul Gheorghiu Liviu, directorul firmei furnizoare, foloase care nu i se cuveneau, în cuantum total de 1.500 Euro, constând în plata unor cheltuieli de călătorie în scop turistic în Germania şi Olanda efectuate la puţin timp după semnarea contractului şi pe parcursul derulării acestuia În schimbul acestor servicii, Rachieru Ilie a acceptat livrarea către RADET Constanţa a pompelor de termoficare necorespunzătoare.
Deranjat de refuzul constat al directoarei Direcţiei tehnice din cadrul RADET Constanţa de a accepta livrarea produselor necorespunzătoare, Rachieru Ilie a dispus revocarea acesteia din funcţie, ulterior fiind repusă în funcţie prin hotărâre judecătorească.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat Consiliului Local Municipal Constanţa s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Rachieru Ilie şi Gheorghiu Liviu.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti. 
Rachieru Ilie are calitatea de funcţionar public căruia i se aplică prevederile legale incidente care derivă din Statutul funcţionarului public.”