Oraşul Năvodari va beneficia de o cantină socială şi un centru de zi la cele mai înalte standarde. Lucrările vor începe săptămâna viitoare, iar constructorul spune că acestea vor fi finalizate peste aproximativ trei luni deși proiectul prevede 18 luni de lucrări pentru reamenajarea și reabilitarea construcției.
”Valoarea proiectului este de 1 milion de euro, iar primăria Năvodari se implică cu 2% cofinanțare.”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul localității Năvodari. Proiectul a fost inițiat pentru a veni în sprijinul persoanelor cu probleme financiare din oraș. Centrul va cuprinde două centre de zi pentru copii, un centru pentru vârstnici, cabinete medicale, o sală de tratament şi o cantină socială. ”Acest proiect răspunde tuturor nevoilor speciale, nu este vorba doar de hrană de care beneficiază cei amărâți dar și despre cabinete stomatologice, cabinete de medicină generală pentru copiii noștri și sunt în jur de 4.500 de copii. Există și centre pentru copii și centre pentru bătrâni. Sus la etaj va fi o cantină în care vor intra în jur de 200 de persoane care vor lua masa zilnic. Primăria Năvodari va fi cea care va avea grijă ca în buget să pună sumele necesare pentru hrana acestor persoane nevoiașe”, a mai declarat Florin Chelaru, viceprimarul din Năvodari.
Centrul va beneficia de spații tehnologice, lift pentru alimente, sistem de izolație şi instalații sanitare, termice și electrice noi. Acesta va fi dotat cu o centrală termică proprie pe gaz, dar vor fi amplasate şi panouri solare, iar totul va fi construit după standarde europene.