AcasăActualitateCercetat penal pentru că a înscenat o tâlhărie la magazinul la care...

Cercetat penal pentru că a înscenat o tâlhărie la magazinul la care lucra

La data de 5 martie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de către G. Traian, de 31 de ani, din Galaţi, angajat de o zi în calitate de vânzător la un magazin situat pe bulevardul I.G. Duca, din Constanţa, cu obiect de activitate comercializare instalaţii termice, care reclama faptul că în jurul orei 15.00, doi indivizi necunoscuţi, profitând de faptul că în magazin nu se aflau alte persoane, prin ameninţări cu acte de violenţă i-au sustras din sertarul unui birou, suma de 2.300 lei, reprezentând încasări efectuate în interval de o săptămână.

Reclamantul a indicat poliţiştilor chiar şi semnalmentele suspecţilor. 

Având în vedere aspectele sesizate poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au demarat cercetările, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au stabilit că reclamantul a simulat tâlhăria pentru a ascunde faţă de administratorii societăţii comerciale, faptul că a folosit în interes personal suma de 2.300 lei, pe care a sustras-o din magazin în ziua de 03.03.2013.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi a fost sancţionat contravenţional în temeiul Legii 61/1991 Republicată cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru sesizarea în mod nejustificat a organelor de poliţie.