AcasăActualitateGimnasta Cătălina Ponor, noul ambasador al litoralului românesc 2016

Gimnasta Cătălina Ponor, noul ambasador al litoralului românesc 2016

Asociaţia Litoral – Delta Dunării, împreuna cu Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Romanian Drift Community au oferit titlul de “Ambasador al litoralului românesc 2016” triplei campioane olimpice, Cătălina Ponor.

Sfârşitul lunii august a fost marcat “în viteză” pe litoral.

Etapa cu numărul patru din Campionatul Naţional de Drift s-a desfăşurat, weekendul acesta, sub brandul Mamaia Style şi a fost, fară îndoială, în stilul caracteristic staţiunii Mamaia.

Parcarea Maritimo Shopping Center a găzduit, în perioada 27 şi 28 august, cea mai tare etapă de drift, un spectacol cu adrenalină şi mii de cai putere, în premieră pe litoralul românesc.

Cei 51 de piloţi, români şi bulgari, au reuşit să adune mii de spectatori, care au avut şi posibilitatea de a ocupa locul din dreapta într-o cursă speciala de taxi drift, trăind aceeaşi emoţie în calitate de copiloţi.

O atracţie importantă a etapei a fost prezenţa celei mai tinere femeie-pilot de drift din Europa, bulgărioaica Kristalina Stefanova, în vârstă de 15 ani, care la finalul etapei, a reuşit să ocupe primul loc la secţiunea Debutanţi, într-o competiţie alături de alţi 20 de piloţi.

Ziua de sâmbătă a reprezentat antrenamentul piloţilor şi acomodarea acestora cu traseul competiţei. Peste 15000 de cai putere au făcut fum şi au scârţâit motoare în cele 10 ore de pregătire şi curse speciale din public.

Printre susţinătorii care au ajuns la eveniment, ne-am bucurat de prezenţa lui Mihai Leu, fost campion naţional la raliuri, designerul Adina Buzatu, fostul vicecampion la World Rally Show, Dominique Savignoni, care au acceptat invitatia de a impartasi cu fanii lor  emotia de a fi copiloti ai masinilor cu peste 600 de cai putere.

Duminica, motoarele au fost turate la maximum, derapaje la viteze incredibile, cauciucuri incinse, in competitia oficiala in care pilotii au aratat tot ce este mai bun si deosebit sub capota masinilor.

Chiar daca la ambele sectiuni, debutanti si pro, primul loc a fost ocupat de bulgari, cu siguranta am avut un spectacol in care toti au fost mai mult decat pregatiti si ceea ce a vazut publicul, a fost suficient incat sa ii considere pe toti demni de primul loc.

Festivitatea de premiere a fost sustinuta si de gimnasta Catalina Ponor, pentru care a fost pregatita o surpriza, din partea Asociatiei Litoral – Delta Dunari, care astfel, a desemnat si numit un nou ambasador al litoralului romanesc, dar si din partea pilotilor, care i-au urat “bun venit” cu o parada de nici mai mult, nici mai putin de 7 masini in tandem.

S-a complotat cu mama mea, care m-a convins sa mergem la o cafea la mall, nu imi imaginam sub nici o forma ca mi se pregateste o asemenea surpriza si am fost fericita si mandra sa primesc titlul de Ambasador al Litoralului Romanesc 2016, chiar la mine acasa. Ii felicit pe participanti, apreciez tot ceea ce se intampla in acest sport si recunosc, am avut emotii ca si copilot, desi viteza si precizia exista si in gimnastica, de data aceasta mi-a fost greu, pentru ca nu eram eu cea care controla acesti factori. Multumesc tuturor pentru primirea facuta si multumesc Asociatiei Litoral – Delta Dunarii pentru invitatie.”, a declarat Cătălina Ponor.