AcasăActualitateGhiozdane contrafăcute, în valoare de 350 000 euro, descoperite de inspectorii vamali

Ghiozdane contrafăcute, în valoare de 350 000 euro, descoperite de inspectorii vamali

În data de 12 septembrie 2012 lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au descoperit ghiozdane inscripţionate DISNEY, HELLO KITTY şi ANGRY BIRDS, susceptibil a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 350 000 euro.

În data de 12 septembrie 2012 lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container  sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Ilfov.

Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au descoperit 23 800 ghiozdane inscripţionate DISNEY, HELLO KITTY şi ANGRY BIRDS, susceptibil a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor  s-ar fi ridicat la aproximativ 350 000 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.