Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj.
Instanţa a mai dispus condamnarea lui Dan Păsat la 11 luni de închisoare pentru operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Pedepsele dispuse în cazul lui Dan Păsat au fost contopite, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 8 aprilie 2011. În acelaşi dosar sunt judecaţi Constantin Marin, pentru două infracţiuni de şantaj şi Vasile Preda, primar al comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, pentru mărturie mincinoasă.
Potrivit DNA, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Dan Păsat, sprijinit de Constantin Marin, ar fi ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, doi reprezentanţi ai firmei Agro Clas SRL Teleorman, iar în 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violenţă asupra acestora. Ameninţările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentanţi ai firmei sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.
Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de Marin Constantin, Păsat ar fi încercat să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanţi ai firmei să meargă la sediul Primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării sumei de 290.000 de lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL din executarea unui contractul de aducţiune apă potabilă. Aceşti bani ar fi urmat să îi fie remişi lui Dan Păsat.
Procurorii au mai susţinut că, în cursul lunii noiembrie 2009, Păsat ar fi exercitat presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu, pentru a rezilia un contract cu SC Agro Clas SRL şi a efectua plăţile aferente derulării contractului către firma lui Dan Păsat – SC Prod Invest SRL, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Contractul, în valoare totală de 3.848.719 lei, avea ca obiect „alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu”.
Totodată, potrivit procurorilor, Dan Păsat ar fi încercat să îl constrângă pe primarul comunei Toporu „să facă demersuri ilicite” prin care să favorizeze firma fostului deputat la câştigarea licitaţiei publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în localitate. Procedura de achiziţie publică trebuia să aibă loc în decembrie 2009 – martie 2010.
În perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, Dan Păsat ar fi efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, SC Prod Invest SRL, pe lângă primarii localităţilor Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului, pentru a-i determina să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să o favorizeze în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public, printre care baze sportive sau extindere sediu primărie.
Astfel, Păsat ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat, obţinând foloase necuvenite în sumă de 1.836.608,59 de lei.
Procurorii l-au acuzat pe Vasile Preda că atunci când a fost audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie despre demersurile făcute de Dan Păsat pentru a obţine foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Păsat şi Marin Constantin, până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 lei.