AcasăActualitateCORINA GHEORGHE – consilier judeţean PD-L:” Ce-ar trebui să afle primarul Radu...

CORINA GHEORGHE – consilier judeţean PD-L:” Ce-ar trebui să afle primarul Radu Mazăre de la noul său preşedinte”

“Recentele alegeri care au avut loc în organizaţia locală a PSD Constanţa au furnizat, în mod cu totul neaşteptat şi o surpriză plăcută. Alegerea lui Decebal Făgădău în funcţia de preşedinte al filialei municipale a PSD Constanţa reprezintă un semnal interesant vizavi de promovarea unor feţe noi în politică, a oamenilor care aparţin generaţiei până în 40 de ani.

Salut în cel mai sincer mod această opţiune şi sper ca experienţa pe care o va acumula în administraţie şi politică să-i fie de un real folos.

Faptul că, acum, USL este la putere atât la nivel naţional cât şi local ar trebui să-l facă pe dl. Făgădău-din noua funcţie în care a fost ales-să poată contribui la dezvoltarea unui alt stil de a face administraţie.

Ca şi colegă de generaţie politică, îmi permit să-i dau şi un sfat prietenesc: m-aş bucura să ştiu că omul politic Decebal Făgădău îşi va face un obiectiv personal din a-l convinge pe actualul edil Radu Mazăre să-şi bazeze viitoarea campanie electorală în exclusivitate pe proiecte administrative şi mai puţin pe pui congelaţi şi pungi de făină.  Domnul Mazăre a ridicat sărăcia la rang de virtute şi am senzaţia că a ajuns să-şi dorească în Constanţa un număr cât mai mare de săraci (sau nevoiaşi cum îi numeşte domnia sa). Cu cât mai mulţi săraci, cu atât mai mult spectacol. Cu cât mai mulţi săraci, cu atât mai mare scorul electoral. Deasemenea m-aş bucura şi mai tare să ştiu că dl. Făgădău  va face tot ce este în stare ca să-şi convingă colegii din USL să ia măsuri de creştere reală a puterii de cumpărare a populaţiei. Aşa, fiecare posibil votant îşi va cumpăra cu proprii bani tot ceea ce vrea, nu ceea ce i se oferă dintr-o milă mai puţin creştinească şi mult mai mult electorală.

Sper ca actualul viceprimar al Constanţei să aibă suficient timp să-i explice lui Radu Mazăre şi colegilor săi care guvernează România că o creştere a nivelului de trai al românilor nu le pune în pericol funcţiile. Ba dimpotrivă. Din felul cum înţeleg oameni ca Radu Mazăre sau Decebal Făgădău să acţioneze, depinde  şi viaţa celor care, în fabulosul joc al democraţiei, trebuie să se lase conduşi.”