La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii din Medgidia au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns într-o societate comercială din localitate și sub amenințare a sustras suma 1.500 de lei.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma cercetărilor și audierilor efectuate l-au identificat pe T. Ionuț-Vlăduț, în vârstă de 18 ani, din Medgidia, ca fiind suspect de producerea acestei fapte.
În prezent polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a producerii evenimentului.
De asemenea, în cauză a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, suspectul fiind cercetat în stare de libertate.