La data de 03 septembrie a.c., ora 23.15 poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi de către un localnic, cu privire la faptul că persoane necunoscute, în aceeaşi seară, i-au sustras din faţa blocului unde locuieşte, autoturismul marca DACIA 1310 de culoare albă.
Poliţiştii au organizat filtre de circulaţie, iar în mai puţin de jumătate de oră de la sesizare, pe podul rutier ce traversează C.D.M.N., a fost identificat autoturismul în cauză.
S-a pornit în urmărirea acestuia şi a fost blocat pe strada Dunării din localitate, de către o patrulă de siguranţă publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia.
Cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor.
Aceştia au fost identificaţi ca fiind C. TUDOR, de 23 de ani şi B. Paul de 25 ani, ambii din Medgidia şi ulterior reţinuţi pe bază de ordonanţe, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, la volan fiind identificat B. Paul.
Autoturismul sustras în valoare de 3500 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate fără a prezenta avarii ori lipsuri.
Poliţiştii din Medgidia continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.