14.750 lei, valoarea amenzilor aplicate de Poliția Locală Constanța într-o singură zi

În data de 10 septembrie 2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul fluenței și sigurantei rutiere pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța  au executat acțiuni specifice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zona în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, ocazie în care au constatat, în limita competențelor conferite de lege, un număr de 58 de încălcări ale normelor de circulație rutieră și siguranță publică, în cuantum de 14.750 lei.

Sancțiunile contravenționale și măsurile de ridicare a autoturismelor au fost aplicate în principal în proximitatea stațiilor destinate transportului public de persoane, treceri pentru pietoni, intersectii, instituții sanitare și de învățământ, locuri în care oprirea /staționarea este interzisă prin lege sau destinate persoanelor cu dizabilități după cum urmează:

– 42 pentru oprire efectuată neregulamentar, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

– 11 pentru staționare într-un loc interzis, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

– 3 pentru acces interzis, în conformitate cu prevederile art. 111 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

– 1 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

-1 pentru proferarea de injuriii și tulburarea ordinii și liniștii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, a fost dispusă măsura ridicării pentru un număr de 6 autoturisme staționate neregulamentar, în baza prevederilor legale în vigoare.

Atragem în continuare atenția conducătorilor auto că, amenzile nu sunt deloc de neglijat!

Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru/cinci puncte- amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.

Totodată, trebuie avut în vedere de către participanții la trafic că în cazul opririi / staționării neregulamentare, polițiștii locali pot dispune ridicarea autovehiculelor respective, scopul  demersurilor legale întreprinse este  fluidizarea traficului rutier și  asigurarea vizibilității  în zona trecerilor de pietoni sau pe marcajele rutiere.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult