AcasăActualitate1 Septembrie - Ziua Jandarmeriei Rurale, sărbătorită şi la Constanţa

1 Septembrie – Ziua Jandarmeriei Rurale, sărbătorită şi la Constanţa

Ziua de 1 septembrie are o profundă semnificație pentru Jandarmeria Română, fiind un moment de aduceri aminte și recunoștință.

Astăzi, Jandarmeria Română sărbătoreşte 123 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale.

Cu acest prilej, cele două unităţi de jandarmi din municipiul Constanţa vor organiza şi desfăşura o serie de activităţi dedicate „Zilei Jandarmeriei Rurale” cu scopul de a păstra viu trecutul instituţiei şi de a cinsti jandarmii care s-au jertfit pe altarul patriei.

Într-un cadru festiv, la sediile unităţilor, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil vor avea loc o evocări cu tema „123 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale”.

Totodată, acest moment constituie un bun prilej de comemorare a tuturor eroilor jandarmi care s-au jertfit pentru ţară.

Astfel, preotul militar Oprea Laurenţiu Cristinel va oficia la Capela Jandarmeriei o slujbă de pomenire a eroilor jandarmi căzuţi la datorie.

Sărbătoarea, de o mare încărcătură emoţională, reprezintă un moment ce ne onorează şi ne bucură deopotrivă, evocând gloriosul trecut al acestei arme.