AcasăActualitateVergil Chițac: ”Sănătatea constănțenilor este prioritară pentru mine”

Vergil Chițac: ”Sănătatea constănțenilor este prioritară pentru mine”

”Am făcut un pas important pentru construirea Spitalului modular COVID, ce la finalul pandemiei va funcționa ca unitate de rezervă pentru anestezie, terapie intensivă și urgență, mărind astfel capacitatea de servicii medicale a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Cererea de finanțare a fost declarată eligibilă, urmează evaluarea tehnico-economică pentru investiția de circa 2,9 milioane de euro ce se va materializa într-un spital desfășurat pe 1600 metri pătrați, va avea 42 de paturi și 137 echipamente și mobilier medical, amplasate într-o construcție modulară finisată și echipată cu instalații electrice, sanitare, termice, ventilare, aer condiționat și fluide medicale.

Acest proiect este un prim pas important pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din Constanța. Aveți încredere!”, transmitea Vergil Chițac pe data de 25 august 2021.

Pe 1 octombrie 2021, într-un incediu devastator la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, mureau șapte persoane. Spitalul a fost aproape distrus.

23 noiembrie 2021

,,Dragi constănțeni, am semnat contractul de finanțare pentru un nou spital modular (prima etapă a acestuia), ce va crește capacitatea de intervenție în lupta cu COVID-19 a Spitalului de Boli Infecțioase. Astfel, vom fi pregătiți să gestionăm așa cum trebuie criza sanitară pe care o traversăm.

La final, spitalul modular va permite suplimentarea cu aproape 100 de locuri a capacității de spitalizare de zi a bolnavilor COVID-19 (inclusiv 10 paturi ATI, computer tomograf, RMN și radiologie) și va fi echipat astfel încât să asigure îngrijire și tratament adecvate cazurilor de infecție cu acest virus. De asemenea, unitatea va avea funcțiunea de spațiu de primiri urgențe și de izolare a pacienților cu suspiciunea sau confirmați COVID.

După ieșirea din actuala criză sanitară, spitalul modular va funcționa ca unitate de rezervă timp de 10 ani. Valoarea prezentului contract este de aproximativ 14,5 milioane de lei, urmând ca investiția totală în noul spital modular să se ridice la aproximativ 50 de milioane de lei.

Este al treilea proiect sanitar de anvergură pe care îl pregătim la Constanța, după ce am anunțat proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (cu 25 de milioane de lei, contractul de finanțare fiind deja semnat) și proiectul de construire a noului Spital Municipal Policlinic, desfășurat după schema Subsol + Parter + 3 Etaje, ce va fi amplasat, de asemenea, pe Bd. Ferdinand nr. 100 (în acest caz, am încheiat contractul pentru realizarea proiectării și a întregii documentații necesare, astfel încât să depunem cererea de finanțare imediat ce se dă startul Planului Național de Redresare și Reziliență – PNRR). Vă mulțumesc.” Vergil Chițac.

Suntem la sfârșitul lunii ianuarie, 2023. Spitalul modular nu există, iar Spitalul de Boli Infecțioase este încă în renovare. Funcționează parțial și nu face față numărului mare de pacienți.

Medicul Cora Maxim-Mitroi, singura voce care are curajul să prezinte realitatea din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, explică, din nou, primarului și echipei sale cât de gravă este situația și cât de urgentă trebuie să fie implicarea autorităților locale.

”Simt nevoia unei clarificări.

Pentru cine nu înțelege, de ce insist în a spune că este o problemă reală, această tergiversare cu Modularul!

Când ești de gardă și primești telefoane să preiei cazuri de boli infecțioase, gripă, de ex, din alte spitale, te întrebi…ce să internezi mai întâi, în cele câteva paturi pe care le mai avem, încât să reușim să asigurăm și izolarea oamenilor, pentru a nu contracta infecții intraspitalicești?!

Să-l internez pe cel cu gripă care impune spitalizare și care vine de-acasă sau pe cel care deja se află într-un spital, în care există posibilitatea de izolare, de tratament și de asistență medicală corespunzătoare?!

Un caz grav de gripă nu mai poate fi în acest moment, gestionat în spitalul de infecțioase Cta pt că…de la incendiu…nu mai avem Terapie Intensivă funcțională.

Oricât de mult am vrea să ajutăm bolnavii, totuși…nu mai avem linie de gardă de Terapie Intensivă! Nemaivorbind că Infecțioasele sunt spital de monospecialitate! Iar gripa poate fi doar vârful icebergului și să decompenseze patologia cardiacă, pulmonară sau diabetică subiacentă.

Și ce te faci când ești doar tu cu tine însuți, ca infecționist, fără a avea posibilitatea de a ajuta bolnavul prin consulturi interdisciplinare, fără posibilitatea de a face un examen radiologic/imagistic, neavând laborator seara, în weekend sau în timpul sărbătorilor legale, după ora prânzului.

In aceste situații, avem o singură cale prin care să ajutăm bolnavul: să solicităm prin 112, ambulanța și să-l trimitem în SCJU Cța pentru investigații suplimentare și consulturi, suprasolicitând și serviciul de Ambulanță și UPU.

Când sunt situații excepționale, e normal să procedăm așa, pentru că Infecțioasele nu au Cameră de Primiri Urgențe ci doar cameră de gardă (e diferență mare), dar nu de rutină!

La noi la Infecțioase mereu au fost acceptate din alte spitale, transferurile bolnavilor care aveau nevoie de noi, câtă vreme acest lucru a fost în beneficiul pacienților!

Ca atare, poate n-ar strica mai multă unitate din partea tuturor colegilor și din alte specialități care, cu toții ar trebui să militeze pentru aducerea Modularului in curtea Infecțioaselor cu celeritate! Pentru că numai așa, va crește capacitatea de manageriere a cazurilor complexe și am putea prelua mai multe transferuri…

Prin această structură Modulară, conform proiectului, ar urma să se soluționeze problemele actuale: lipsa Terapiei Intensive în bolile infecto-contagioase în Cta, lipsa ambulatoriului integrat care ar permite și acoperirea altor specialități conexe, lipsa imagisticii etc!

In concluzie, ne-ar oferi premisele să putem să facem mai mult….știu și eu, ca de ex, să acceptăm un caz grav de gripă, cu plămân „alb” și insuficiență respiratorie.

Iar voi fi acuzată că „dau din casă”, dar cred că transparența și comunicarea în medicină fac minuni!”, Cora Maxim-Mitroi.

Din nefericire, construirea spitalelor în Constanța se face doar pe hârtie. Ni se prezintă desene, proiecte, documente semnate. Până în acest moment nu a început nicio lucrare. Și la cum decurg lucrurile, șansele ca în viitorul apropiat Constanța să beneficieze de vreun spital, chiar și modular, sunt aproape de zero.

”Sănătatea constănțenilor este prioritară pentru mine”, spune primarul. În trei ani de mandat a demonstrat exact contrariul.