Conferința de presă, organizată joi de către primarul Constanței, Vergil Chițac, ne-a adus confirmarea a ceea ce bănuiam toți de ceva vreme: orașul a fost aruncat în haos.
Primarul și city managerul au recunoscut că nu mai reușesc să controleze lucrările care se desfășoară simultan și care au paralizat orașul. Dacă Felicia Ovanesian spune că încearcă să găsească soluții, Chițac ridică nepăsător din umeri. Primarul pare complet rupt de realitate.
”Mi-am asumat! Mai bine să mă înjurați pentru ceea ce fac decât pentru ceea ce nu fac. Știu că lucrurile astea produc neplăceri, vă garantez că produceau mult mai multe neplăceri în viitor dacă nu le făceam”.
Asta cu făcutul e clară. Tot orașul pare bombardat, oamenii stau în trafic ore întregi. Nervi, poluare, timp pierdut. Lucrările, care nu se mai termină, distrug economia. Afacerile multor constănțeni sunt ruinate din cauza șantierelor.
”Mi-am asumat!”, spune Chțiac. Ce înseamnă asta, concret? Plătește el, din buzunarul lui tot ce se distruge? Îi despăgubește el pe cei care își rup picioarele și mașinile prin gropile care au împânzit Constanța? Le salvează investițiile celor care poate au făcut credite? Evident că nu. Folosește doar un clișeu obosit, fără să cunoacsă ce înseamnă de fapt.
Asumarea este atunci când suporți consecințele faptelor tale. Asta poate fi și o demisie, pentru că până la ora asta nu s-a făcut absolut nimic din ce s-a promis, ci s-a distrus și ceea ce mai era funcțional.
Primarul nu știe ce firme lucrează în oraș, primarul nu știe exact termenele de execuție, primarul nu știe nici măcar care sunt șantierele. Recunoaște, totuși, că sunt probleme și că sunt întârzieri.
Revenind la asumarea pe care o tot flutură, Chițac a declarat că nimeni din Primăria Constanța nu răspunde de eventualele accidente cauzate de lucrări.
”Noi am predat amplasamentele unor constructori, există un diriginte de șantier care are toată responsabilitatea și tot ce se întâmplă acolo depinde de acești oameni. Sigur că și pe noi ne interesează. Avem și noi oameni care se întâlnesc, urmăresc, fac acte, însă răspunderea legală este a lor.”, spune primarul cel asumat, spălându-se pe mâini de orice responsabilitate.
E o debandadă generală. Edilul habar nu are ce se întâmplă. În lumea lui totul decurge perfect.
Mai aproape de realitate, Felicia Ovanesian afirmă clar că lucrările de pe strada Ștefan cel Mare nu merg conform graficului. De fapt, nu mai merg deloc.
”În ultimele trei luni, de la antreprenorul care lucrează pe Ștefan cel Mare aud aceeași poveste: de luni facem asta, de luni facem asta și nu face nimic. Există posibilitate de reziliere. Riscul este că la momentul la care reziliez trebuie să fac expertiză să văd ce a rămas neexecutat, după care să fac o altă achiziție de lucrări, care poate dura un an. Dacă nu termin proiectul până în noiembrie 2023 pierd banii.”, spune Felicia Ovanesian.
Vorbim de un proiect moștenit integral de la Decebal Făgădău. De altfel, și la celelalte lucrări există un risc major de pierdere a finanțării. Administrația Chițac nu e capabilă să implementeze corect niciunul din proiectele lăsate cadou de fosta administrație. Dacă nu gestionează rapid problemele, Constanța va fi îngropată în datorii. Faliment va scrie pe Primărie.
În mod clar, situația este una disperată. În cel mai fericit caz, se va lucra pe repede înainte, de mântuială, cât să ia ochii oamenilor.
În 2024 vor fi alegeri. Vergil Chițac mai vrea un mandat de primar. Pare ferm convins că are aptitudini în acest sens și că face lucruri extraordinare. Doar că nu avem noi pregătire tehnică și nu înțelegem nimic din strategia de dezvoltare pe care o aplică el.
Și, oricum, suntem prea pretențioși.