La Medgidia, PNL, partidul din care face parte și primarul Valentin Vrabie, a ieșit pe locul patru, cu doar 12,68%, în timp ce pe primul loc s-a clasat PSD – 23,95%, urmat de AUR – 21,59% și SOS – 12,94%.
Acest rezultat l-a dezamăgit profund pe primarul municipiului Medgidia, care le-a transmis locuitorilor că ia în calcul demisia.
Valentin Vrabie este la al doilea mandat de primar și a adus municipiul în top 3 în ceea ce privește investițiile. Peste 640 milioane de euro au fost atrași și investiți în sănătate, educație, sport, infrastructură, agrement, cultură și în mediul privat.
”În urma apelului meu pentru susținere și responsabilitate pentru orașul nostru, am constatat că voința exprimată de dumneavoastră, în această zi de sărbătoare, prin alegerile făcute, indică o altă direcție decât cea pe care am propus-o pentru continuarea dezvoltării municipiului Medgidia.
De-a lungul celor opt ani de mandat, am pus toată energia și dedicarea mea în slujba acestui oraș, aducând la Medgidia peste 640 MILIOANE DE EURO – investiții în sănătate, educație, sport, infrastructură, agrement, cultură, dar și în mediul privat. Asta înseamnă că am adus Medgidia în TOP 3 la capitolul dezvoltare din România.
Rezultatele alegerilor parlamentare arată că locuitorii Medgidiei își doresc altceva?! În acest context, iau în calcul posibilitatea de a-mi prezenta DEMISIA din funcția de primar, pentru a lăsa spațiu liber deciziilor și viziunii dumneavoastră asupra viitorului.
Un primar FĂRĂ SPRIJINUL CETĂȚENILOR, NU EXISTĂ
AȘA MĂ SIMT EU ÎN ACEST MOMENT…”, a transmis Vrabie.



[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]