Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce mai multe vaci au fost otrăvite în timp ce păşteau pe un câmp din localitatea Săcele, proprietarul acestora susţinând că vinovat ar fi un vecin cu care se află într-un litigiu de mai multă vreme pentru un teren.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, proprietarul vacilor, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost anunţat, duminică, de către îngrijitorul animalelor că acestea s-au îmbolnăvit. Animalele păşteau pe un câmp cu lucernă de la marginea comunei Săcele.
Când a ajuns la faţa locului, bărbatul a constatat că două dintre cele nouă vaci pe care le avea muriseră, iar celelalte erau prăbuşite la pământ.
Ulterior, proprietarul vacilor a anunţat Poliţia şi un medic veterinar. Pe câmp, în zona în care au păscut vacile, au fost găsite boabe de porumb, seminţe de floarea-soarelui şi rapiţă tratate cu o substanţă toxică.
Poliţiştii au ridicat mai multe probe şi urmează să se afle ce otravă s-a folosit.
Proprietarul animalelor susţine că de vină ar fi un vecin cu care se află într-un litigiu de mai multă vreme pentru un teren, însă acesta neagă acuzaţiile.
Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac s-au autosesizat şi au deschis o anchetă în acest caz. De asemenea, l-au invitat pe proprietarul vacilor la postul de poliţie pentru a depune o plângere.