Duminică dimineaţă, nava de croazieră Queen Victoria, aparţinând companiei Cunard, a acostat în portul Constanta. Din cei 3000 de turişti prezenţi la bord, numai 83 s-au încumetat însă să coboare pentru a se bucura de farmecul oraşului condus de Radu Mazăre.
După câteva ore de hoinărit prin Constanţa, cei 83 de inconştienţi s-au întors la vapor fără telefoane, cu lei falşi în buzunare, fugăriti de taximetrişti pentru că n-au acceptat să plătească înzecit contravaloarea cursei, lătraţi de haite dezlănţuite de câini, cu dizenterie de la îmbietoarea bucătărie românească, dar cu amintiri minunate despre zona peninsulară, care le-a dat sentimentul unei fascinante întoarceri în timp, dincolo de comuna primitivă.
Ceilalţi 2900 de turişti, când au auzit că Radu Mazăre nu îi va întâmpina în nicio costumaţie de Al Capone, broscoi sau Duffy Duck, au preferat să rămână la bord şi să se bucure de deversările petroliere ale navelor care îşi spălau calele în port. Oricum, şi cei care au coborât şi cei care au rămas să admire Constanţa de la bordul vaporului, au promis că vor reveni cu mare plăcere, dar peste vreo 25 de ani.