Teodora Ilie, șefă de promoţie la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, prima pe ţară la examenul de rezidenţiat

Fragilă şi rafinată, aşa ne apare tânăra care zâmbeşte atât din fotografiile de pe panourile cu olimpici internaţionali de la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” cât şi, mai nou, din articolele care vorbesc despre performanţa ei: prima pe ţară la examenul de rezidenţiat.

 

Pentru Teodora Ilie, a fi prima pe ţară nu e nici noutate, nici ceva ieşit din comun. Performanţa pentru ea se scrie în fiecare zi începând din anii de şcoală. În 2014, a făcut parte din lotul restrâns al României la Olimpiada Internaţională de Biologie din Bali – Indonezia de unde  s-a întors cu medalia de bronz. Sfârşitul anilor de liceu a mai confirmat o performanţă pentru ea, alături de multe altele, şi anume aceea de a fi terminat studiile cu media 10, ca şefă de promoţie a unei serii foarte bune de elevi, mulţi dintre ei olimpici la diverse materii.

 

Extrem de sensibilă, sufletistă, om de echipă şi plină de pasiune pentru tot ce făcea în timpul liceului, acum, la începutul carierei medicale, visează să-şi pună toate aceste calităţi în slujba copiilor, alegându-şi ca domeniu de specializare, pediatria.

 

Absolventă a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi acum a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” din Bucureşti, Teodora Ilie a obţinut 932 de puncte din totalul de 945 al examenului de rezidenţiat din acest an. Şi asta în condiţiile unei participări extrem de numeroase: 12 000 de candidaţi pentru 7000 de posturi.

 

Când a terminat liceul, ar fi putut pleca, asemenea multor tineri români, spre alte zări, întrucât se ştie că universităţile prestigioase din Europa sau Statele Unite sunt foarte interesate mai ales de absolvenţi cu potenţialul Teodorei, olimpici internaţionali.

 

Dar se pare că steagul tricolor pe care îl flutura cu mândrie la premierea olimpiadei din Indonezia i s-a lipit de suflet în aşa măsură încât îşi doreşte să-i ajute şi pe alţi viitori tineri români să afişeze acelaşi steag şi acelaşi zâmbet de împlinire mulţi ani de acum înainte.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult