Miercuri, 12 octombrie 2022, într-un cadru festiv, autorități locale și centrale au prezentat Strategia de Dezvoltare a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027.
La eveniment au fost prezenți parlamentarii PNL de Constanța, prefectul județului, primari și personalități publice.

De asemenea, au fost invitați și Mircea Abrudean, șeful Cancelariei primului ministru, reprezentantul Ministerului Dezvoltării, Marin Țole, László Borbély, liderul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Strategia de dezvoltare a județului are drept scop general stabilirea destinațiilor către care sunt direcționate resursele disponibile și eforturile administrației publice, în vederea atingerii unor obiective strategice cuantificabile, respectiv a unor ținte de dezvoltare pe care comunitatea și le-a stabilit. Specific acestui instrument de planificare strategică instituțională, caracteristic administrației publice, este faptul că stabilirea obiectivelor de dezvoltare, a modalităților și a ordinii în care sunt abordate rezolvările nevoilor locale și implicit efortul și resursele planificate, reprezintă rezultatul unui proces de consultare a mai multor factori și în special de consultare a comunităților locale.
Strategia de dezvoltare conține o propunere de dezvoltare, formulată sub forma unui „concept de dezvoltare strategică”, ce constă într-o înlănțuire logică și argumentată a demersurilor necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare pe care județul și le-a propus. Realizarea conceptului de dezvoltare strategică este un demers care pornește de la starea actuală a județului, propunând atingerea unui nivel de progres și a unei arhitecturi integrate a tuturor factorilor de stare: demografică, teritorială, infrastructură și economie, socială, culturală și de mediu ai comunității. Nivelul de dezvoltare așteptat să se realizeze într-un anumit moment proiectat în viitor (2027) poate fi atins prin implementarea strategiei de dezvoltare a județului.
Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța a vorbit despre importanța dezvoltării durabile și despre proiectele pe care strategia le propune pentru implementare, proiecte care au ca scop dezvoltarea economico-socială a județului Constanța în perioada 2022-2027.
„Nu este simplu ca după 30 de ani să vii în fața oamenilor și să prezinți o strategie. Este un act de curaj să le ceri oamenilor să creadă în proiectul tău. A fost un an de muncă, dar am realizat primul master plan de dezvoltare a județului Constanța, în acord cu Agenda Europeană. Dezvoltarea Durabilă înseamnă mai presus decât orice folosirea într-un mod eficient a resurselor de care dispunem”, a spus Ana-Maria Vătămanu.



