AcasăActualitateStaţiunea Mamaia, gazda Conferinței Regionale de Medicină de Familie

Staţiunea Mamaia, gazda Conferinței Regionale de Medicină de Familie

În perioada 1 – 3 septembrie 2016, se va desfășura în stațiunea Mamaia, la Hotelul Flora, cea de a VII-a ediție a Conferinței Regionale de Medicină de Familie.

Potrivit președintelui Asociației Medicilor de Familie ”Tomis” Constanța, dr. Laura Condur, tema din acest an a conferinței este ”Medicina de Familie – piatra de temelie a medicinei moderne – Actualități și Perspective.”

Evenimentul reunește medici de familie și specialiști din întreaga țară.

Ca și anii trecuți, și ediția 2016 a conferinței este organizată de Asociația Medicilor de Familie „Tomis” Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” Constanța, Facultatea de Medicină și Colegiul Medicilor.

Manifestarea, care a devenit, deja, tradiție, se bucură și anul acesta de o participare impresionantă, fiind prezenți medici din toată țara și cadre universitare de la mai multe facultăți de Medicină.Ca o noutate, în acest an, remarcăm alături de noi participarea Asociației Române de Educație Pediatrică în Medicina de Familie, cât și a Asociației Române de Educație în Hipertensiune Arterială, Prevenția și Educația în Sănătate fiind 2 obiective importante ale Medicinei de Familie” a precizat președintele AMF ”Tomis” Constanța, dr. Laura Condur.

Deschiderea oficială a Conferinței va avea loc joi, 1 Septembrie, începând cu orele 14.00.