Inspectorii Oficiului pentru Protecția Consumatorilor au ajuns, astăzi, în control, la restaurantul ”La Steaguri” din Satul de Vacanță.
Alimentele congelate de săptămâni întregi, produsele neconforme precum și o mulțime de alte nereguli descoperite de echipa de control l-au scos atât de tare din minți pe patron încât a luat câteva pahare de pe o masă și-a început să și le spargă în cap.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție dar și o ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale patronului.
Terasa ”La Steaguri” este administrată de SC Costas SRL, societate care îl are ca unic asociat pe Constantin Bacula.
Oficial
”În data de 08.06.2017, mai multe echipe de comisari au efectuat acțiuni de control la mai multe unități de alimentație publică din stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță, la structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și stucturi de vânzare a produselor nealimentare din stațiunea Mamaia.
De la începutul controlului efectuat la terasa „La Steaguri” din Satul de Vacanță, reprezentantul localului a început să amenințe, așa încât echipa de comisari a fost nevoită să solicite prezența unui echipaj al Poliției.
Același patron a amenințat că se taie, lucrurile au degenerat și ulterior acesta și-a spart un pahar în cap, fiind necesară prezența Serviciului Județean de Ambulanță.
În urma verificărilor efectuate în blocul alimentar al unității de alimentație publică au fost constatate următoarele:
– utilizarea în prestarea servicului de alimentație publică a 8,75 cotlet de porc și carne porc expirate de aproximativ 2 luni de zile, respectiv 1 lună de zile; branză feta 0,8 kg expirată din 22.04.2017;
– s-au identificat încă 187,65 kg de materii prime și preparate culinare cu neconformități majore ce urmau să se utilizeze în prestarea de servicii și în circuitul de servire al consumatorilor., astfel: saramură scrumbie preparată , la care s-a modificat starea termică (produs congelat); branză telemea cu starea termică modificată (produs congelat); carne diferite specii congelată la care nu s-au putut identifica porțiunile anatomice, fără elemente de identificare și caracterizare din care să se poată stabili încadrarea în data durabilității minimale (termen de valabilitate), fiind un produs potențial periculos.
La identificarea și cântărirea produselor cu deficiențe s-a colaborat cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare la solicitarea conducerii CJPC Constanța.
Loturile de produse cu neconformități s-au interzis la utilizare în prestarea de servicii de alimentație publică și în circuitul de servire al consumatotrilor, s-au confiscat în vederea redirijării către o unitate specializată în denaturare.
Ca urmare a deficiențelor constatate s-a dispus închiderea temporară a unității.
Administratorul societății a fost invitat la sediul CJPC Constanța pentru întocmirea documentului de control, în data de 09.06.2017.”


