Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, miercuri, de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. Sorin Blejnar a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat şi pentru ca procurorii să îi prezinte rezultatele unei expertizefinanciar-contabile făcute în acest caz.
La ieşirea din sedul DNA, unde a stat aproximativ o oră, Sorin Blejnar a reafirmat că nu are legătură cu gruparea de evazionişti.
Blejnar a vorbit şi despre fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, cercetat alături de el în acest dosar, spunând că acesta nu fuge de procurori, ci este posibil să fi fost răpit sau ucis, însă a subliniat că acest lucru poate fi stabilit doar de anchetatori.
El a precizat că speră să nu fie adevărate aceste suspiciuni, dar atunci când dispariţia unui om este anchetată de Secţia de urmărire criminalistică, „te gândeşti la orice”.
„Era în România când a dispărut”, a mai spus Blejnar.
Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist, vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
În acest caz mai sunt cercetaţi Viorel Comăniţă – fostul director al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Dan Secăreanu – fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Codruţ Marta – fostul şef de cabinet al lui Blejnar, soţii Radu şi Dana Nemeş, Mihai Gulea, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan.
În 5 septembrie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au prelungit cu 30 de zile interdicţia de a părăsi ţara dispusă în cazul lui Sorin Blejnar şi al lui Viorel Comăniţă, măsura fiind menţinută de instanţă.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă.