Solid House, ofertă de nerefuzat în luna iunie

Dezvoltatorul imobiliar „Solid House“ vine în întâmpinarea celor care doresc să își achiziționeze o locuință în ansamblul rezidențial situat în zona Intim cu o ofertă tentantă.

Ansamblul rezidențial – Solid Residence – situat în zona Intim, pe strada Corbului nr. 3, este unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte din Constanța, fiind amplasat pe un teren în suprafață de 6.000 mp.

Reprezentanții firmei au anunțat că toți cei care achiziționează un apartament în luna iunie în Complexul Rezidențial „Solid House“ din zona Intim primesc un cadou, la alegere, dintre următoarele: set living (canapea cu trei locuri și fotoliu), mobilier de bucătărie sau set de electrocasnice (plită, cuptor și hotă).

Alege să fii parte din comunitatea #Solid #Residence #Intim și noi îți vom oferi locul pe care să-l numești #acasa. Hai sa alegem #apartamentul care ți se potrivește”, vă îndeamnă reprezentanții companiei.

Puteți lua legătura cu reprezentanții Solid House la numerele de telefon de mai jos.

☎️ 0736.37.37.37
☎️ 0736.888.999
☎️ 0799.47.47.47.

Oferta este limitată și supusă unui regulament cu termene si condiții.

Ansamblul rezidențial construit de Solid House se află pe strada Corbului, la numărul 3 (în zona Sabroso, Brătianu). Complexul va fi alcătuit din 3 corpuri cu 10 etaje, dar și cu două etaje la subsol.

Pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați, Solid House construiește apartamente premium, ideale atât pentru locuit, cât și pentru un închiriere, pentru că veți obține un randament foarte bun.

Dacă veți cumpăra aici un apartament, veți avea parte de câteva facilități occidentale: spații verzi amenajate și loc de joacă în interiorul complexului, acces pe bază de legitimație. De fapt, vorbim despre un complex cu circuit închis, cu gard și barieră la intrare. Pentru siguranța locuitorilor, întreg ansamblu va fi dotat cu sistem de supraveghere video exterior.

Finisajele vor fi la alegere dintr-o gama variata de modele și tipuri de materiale cum ar fi: travertin, gresie, faianță, parchet. În prețul apartamentului sunt incluse: centrala pe gaz, caloriferele, ușile din lemn la interior, ușa din metal la exterior și obiectele sanitare.

Numărul locurilor de parcare este cu 20% mai mare decât al apartamentelor construite, astfel că și vizitatorii vor avea unde să parcheze când vă vor vizita. Important: locurile de parcare sunt amplasate la subsol, ceea ce înseamnă că iarna nu veți mai răzui gheața de pe parbriz, iar vara interiorul mașinii nu va mai fi un cuptor, ca atunci când o lași în soare. Pentru confortul vostru, lifturile coboară până în parcare subterană, astfel că accesul de la mașină în locuință va fi extrem de facil.

În total, blocurile vor avea cinci lifturi, realizate de una dintre cele mai celebre firme de profil din lume, Schindler, iar fiecare lift va avea o capacitate de șase persoane.

Unul din marile avantaje ale acestor apartamente, din cadrul Solid Residence este acela că este amplasat la câteva minute de hypermarketul Cora, piața Brick, Oficiul Poștal 2, la câteva minute distanță de Școala Generală I.L. Caragiale, iar vizazi este grădinița cu program prelungit „Steluțele Mării”. În zonă există mijloace de transport în comun ce au statie pe bulevardul Brătianu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult