Peste 200 de șoferi angajați ai Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța au intrat, de joi, 15 august 2018, în grevă japoneză.
Astfel, autobuzele regiei circulă cu farurile aprinse și pe timp de zi, iar șoferii poartă benderolă.
Toți cei implicați în acțiunea de protest sunt membri ai Sindicatului Transportatorilor și Activităților Conexe, grupare în care sunt înscriși 250 de angajați RATC, majoritatea șoferi.
Potrivit lui Bogdan Radu Gheorghe, președintele sindicatului, oamenii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă, dar și de salarii, care sunt mult sub media pe țară.
”Prin această acțiune încercăm să atenționăm conducerea regiei că e timpul să primim și noi retribuții corespunzătoare muncii pe care o prestăm. Cerem salarii decente, echivalente cu cele din alte orașe, precum Timișoara, Galați, București, Cluj sau Ploiești. Diferența o fac sporurile care la noi nu se aplică în conformitate cu codul muncii. Ni se tot reproșează că în ultimele două luni am primit mai mulți bani la salariu și că nu avem motive să ne plângem. În realitate, este vorba de restanțe plătite abia acum. În această perioadă, am muncit pe brânci, aproape până la epuizare, și sâmbătă și duminică și de sărbători. Pentru un șofer RATC sezonul estival este crunt. Noi nu mai avem familii, vara. Cu toate astea, sporurile nu cresc, așa cum este normal. Negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut în urmă cu doi ani și a fost realizată în devafoarea noastră. Am făcut plângeri la ITM, avem acțiuni în instanță și așteptăm să se îndrepte lucrurile. Nu avem nimic cu actuala conducere, însă atragem atenția, și pe această cale, că ne vrem drepturile salariale, așa cum se întâmplă în restul orașelor din țară.”, a declarat Bogdan Radu Gheorghe.
Angajații RATC sunt împărțiți în două sindicate, unul în care majoritari sunt lucrătorii de la birouri, iar un altul, Sindicatului Transportatorilor și Activităților Conexe, din care fac parte cei mai mulți șoferi.
De altfel, Sindicatului Transportatorilor și Activităților Conexe este afiliat la CNSRL Frăția, organizație care susține demersurile demarate de către sindicaliștii RATC.
Directoul RATC, Nicolae Bogdan Niță, susține că nu e nicio grevă în cadrul Regiei și că nu există niciun fel de nemulțumiri din partea angajaților.


