Printr-un comunicat de presă, Societatea Civilă din Năvodari anunță că va organiza un miting de susținere a primarului Nicolae Matei, aflat în arest preventiv pentru29 de zile. De asemenea, năvodărenii care doresc să semneze o petiție prin care se solicită punerea în libertate a primarului, o pot face la punctele amenajate în parcul Ion Dobre, Parcul Central, în fața magazinului Alfa şi Beta, a magazinului Laura și Ionel și a sediilor Kaufland şi Litoral TV.
„Cetăţenii oraşului Năvodari sunt indignaţi de modul în care primarului Matei Nicolae i s-a înscenat un proces de dare de mită. În unanimitate şi cei care l-au ales şi cei ce nu l-au ales suntem solidari spre a-l susţine întrucât sub conducerea sa oraşul a înflorit la propriu. Cum se poate pune la îndoiala onestitatea şi corectitudinea domnului primar Matei Nicolae atâta timp cât a fost reales pentru cel de-al doilea mandat cu 75%? Dacă până acum unii dintre noi nu eram convinşi de abilităţile lui de prim edil, acum îl iubim cu adevărat şi nu admitem ca cineva să-i însceneze diferite învinuiri care au ca scop compromiterea atât a lui, cât şi a oraşului nostru. Este omul care a aşezat oraşul pe coordonate viabile, oraş pe care-l vedem astfel lipsit de inima care-i pulsa viaţa. Avem încredere în justiţia din România că acest proces este judecat corect, că nu este un dosar fabricat doar pentru că în acest moment există o campanie politică extrem de importantă.
În zilele următoare vom întocmi liste de susţinere pentru primarul nostru şi vom organiza un miting de susţinere duminică, 18 noiembrie, ora 12.30 în centrul oraşului la Troiţă. Daţi-ne omul, daţi-ne viaţa!
Societatea Civila din orasul Navodari.”