AcasăActualitateSfânta Parascheva, sărbătorită la Cumpăna prin creştinarea a opt copii

Sfânta Parascheva, sărbătorită la Cumpăna prin creştinarea a opt copii

Primăria comunei Cumpăna invită toţi credincioşii în data de 14 octombrie, începând cu ora 8, să participe la Sfânta Liturghie închinată Sfintei Parascheva.

Participanţii la slujbă se vor putea închina la Moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon precum şi la Veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva care sunt depuse la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din localitate.

Sărbătoarea se va desfăşura începând de vineri, 12 octombrie când credincioşii sunt aşteptaţi la Săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.

Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 16.30, va avea loc slujba de creştinarea a opt copii, iar Taina Sfântului Botez va fi oficiată de ÎPS Teodosie.

Duminică 14 octombrie,  după Sfânta Liturghie închinată Cuvioasei Parascheva, va avea loc o agapă frăţească.