Înainte de alegeri, PDL Constanţa, ca orice partid care se respectă, face curăţenia de primăvară. Democraţii, care până mai ieri închideau iertători ochii la diversele mangle ale colegilor de partid, s-au regrupat, pentru şi în folosul alegătorilor, şi au spus NU CORUPŢIEI. Astfel, Mariana Stavrositu, preşedintele Organizaţiei Municipale, anunţă că Biroul Permanent Local al Municipiului Constanţa s-a întrunit în data de 18.03.2012 la ora 11.30 având pe ordinea de zi pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale, pregătirea şi evaluarea candidaţilor pentru Consiliul Local Municipal Constanţa. În această şedinţă s-a luat în discuţie situaţia juridică a domnilor Senol Zevri fost Director Executiv al A.P.M. Constanţa şi Sorin Cocheş angajat în cadrul A.N.R. Constanţa. Luând act de faptul că cei doi au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de fapte de corupţie, Biroul Permanent Local al Municipiului Constanţa a aprobat cu unanimitate de voturi, recomandarea către CCL de suspendare din partid până la clarificarea situaţiei.