Şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu, a fost ridicat de DIICOT. Voicu este acuzat că face parte dintr-o reţea infracţională care ar fi adus în ţară motorină de calitate superioară fără să plătească accizele.
Peste 30 de percheziţii au avut loc în judeţele Călăraşi, Constanţa, Sibiu, Prahova, Vâlcea, Giurgiu, Alba, dar şi în Bucureşti pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude fiscale şi vamale.
Potrivit unor surse judiciare în acest caz ar fi implicaţi vameşi şi şeful Vămii Călăraşi, iar dosarul are legătură cu cel în care fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi fostul său consilier, Codruţ Marta, sunt acuzaţi de evaziune fiscală.
Între persoanele vizate s-ar afla mai mulţi vameşi, precum şi şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu, astfel că au avut loc percheziţii şi la locuinţa acestuia, dar şi în birourile Vămii Călăraşi.
Sorin Blejnar a fost trimis în instanţă împreună cu alte 22 de persoane, în dosarul „Motorina”. Toţi sunt acuzaţi de DIICOT Braşov de constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Procurorii spun că membrii grupării sprijinite de Blejnar ar fi iniţiat un mecanism finaciar pentru a nu plăti accize şi TVA pentru aproximativ cinci mii de tone de motorină. Astfel, statul a fost prejudiciat cu 22 milioane de lei. Primul termen de judecată e programat pe 10 octombrie.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O Călăraşi şi I.P.J. Călăraşi au efectuat 33 de percheziţii domiciliare, precum şi la sediile mai multor societăţi comerciale din municipiul şi judeţul Constanţa – 13 , mun. Bucureşti – 4, mun. Călăraşi – 8 şi judeţele Sibiu -3, Giurgiu -1, Prahova-2, Alba-1 şi Vâlcea –1, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 8 persoane, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili.
Potrivit procurorilor, învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat vizând prejudicierea bugetului de stat în modalitatea sustragerii de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă